CEDO a apreciat drept "parţial admisibilă" plângerea depusă de Ucraina împotriva Rusiei
Externe 14 ianuarie 2021, 19:54 | 956

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat joi drept "parţial admisibilă" plângerea depusă de Ucraina împotriva Rusiei după anexarea Crimeei în 2014, o decizie pe fond urmând să intervină "la o dată ulterioară", relatează AFP. Kievul acuză Moscova că s-a făcut vinovată de "numeroase încălcări ale Convenţiei europene a drepturilor omului în Crimeea" din februarie 2014 până în august 2015, menţionează CEDO într-un comunicat.

Potrivit curţii, cu sediul la Strasbourg, Rusia a exercitat într-adevăr un "control efectiv" asupra Crimeei, după cum demonstrează "amploarea şi puterea prezenţei militare ruse" în peninsula ucraineană. Această prezenţă, potrivit CEDO, "a fost întărită din ianuarie până în martie 2014 fără consimţământul autorităţilor ucrainene şi în absenţa vreunui element care să sugereze că o ameninţare ar viza trupele ruseşti staţionate în Crimeea".

CEDO notează de asemenea că "relatarea" prezentată de Kiev în faţa instanţei este "coerentă şi concordantă". Documentul, continuă curtea, are la bază "elemente de informare detaliate şi specifice, prezentate cu probe suficiente care indică faptul că soldaţii ruşi nu erau observatori pasivi, ci că ei participaseră activ la evenimentele reclamate". CEDO relevă de asemenea că nu i s-a cerut să stabilească "dacă integrarea Crimeei, potrivit dreptului rusesc, în componenţa Federaţiei Ruse, este legală din punct de vedere al dreptului internaţional".

VLADIMIR PUTIN, președintele Rusiei: "Rog să fie examinată legea constituțională privind includerea în componența Rusiei a două noi subiecte federale - republica Crimeea și orașul Sevastopol."

Anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea a fost urmată de un conflict armat cu separatişti proruşi în estul Ucrainei, care continuă şi în prezent în pofida numeroaselor armistiţii, soldat cu aproape 13.000 de morţi, conform cifrelor ONU.

Opinia ta contează. Comentează!