Jurnal TV a intrat în posesia unor imagini video noi, unde deținuții bat gardienii din penitenciare
Social 14 aprilie 2021, 20:42 | 99692

Deținuții își permit să-și bată joc de gardieni, iar aceștia nu ripostează de frică să nu fie mustrați de către șefi. Se întâmplă în Republica Moldova, iar autoritățile se eschivează de la un comentariu pe potrivă. Jurnal TV a intrat în posesia a unor noi imagini, care arată dezmățul din pușcării. Potrivit surselor noastre, degradarea sistemului este cauzată de relațiile camuflate dintre capii lumii interlope și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Aceste imagini au fost surprinse de camerele de supraveghere la penitenciarul nr. 2 din Lipcani, în ziua de 11 martie, 2018. Un deținut se apropie de un gardian și acesta din urmă îi aprinde amabil o țigară. Urmează o lovitură, pe care deținutul i-o aplică ofițerului, care nu reacționează în niciun fel. Doar și-a acoperit fața, iar ulterior a intrat în încăpere și a închis ușa după el. Pentru explicații l-am sunat pe fostul director al penitenciarului din Lipcani, Vitalie Plămădeală.

VITALIE PLĂMĂDEALĂ, fost director al penitenciarului Lipcani: "-În anul 2018, pe când dvs erați director al penitenciarului numărul doi Lipcani a avut loc un incident, unul dintre deținuți a bătut un colaborator, ce știți despre acest lucru, ați fost martorul unor astfel de incidente? -Pe telefon detalii nu ofer. -Atunci cum să vă contactăm ca să obținem detalii? -Fizic vă rog frumos dacă aveți posibilitate."

În scurt timp, i-am propus lui Vitalie Plămădeală să ne întâlnim pentru un interviu, dar el s-a răzgândit.

VITALIE PLĂMĂDEALĂ, fost director al penitenciarului Lipcani: "-Sunteți disponibil în 30 de minute să ne întâlnim să ne răspunde-ți la întrebări? -La cameră sau așa? -La cameră, desigur. -Nu, la cameră mă abțin acesta este dreptul meu. -Atunci fără cameră, ne întâlnim și discutăm. -Este serviciul de presă al ANP, care poate să răspundă la întrebarea dvs."

Vitalie Plămădeală s-a pensionat în luna martie curent. Un incident similar celui din Lipcani a avut loc pe 25 martie 2018 într-o pușcărie din Chișinău. Sursele noastre afirmă că e vorba de penitenciarul nr. 13. În imagini vedem cum gardienii încearcă să-i scoată din celule pe deținuți. La un moment dat, unul dintre aceștia îl lovește drept în față pe un ofițer. El pleacă în sânge, dar ceilalți colegi nu au intervenit. Se pare că încercau să se apere, nu să acționeze. Au venit întăriri, dar nici atunci deținuții care i-au atacat pe gardieni nu au fost imobilizați. Din imagini vedem că ofițerii poartă discuții cu agresorii, care la un moment dat au atacat din nou. Am sunat la Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru un comentariu, dar nimeni responsabili nu ne-a răspuns la apel. Anterior, Jurnal TV a publicat o investigație cu secvențe video și fotografii făcute în mai multe penitenciare, unde deținuții se simt ca acasă. Am solicitat o reacție de la ANP, dar nici până astăzi nu am obținut-o. Sursele noastre spun că Serghei Demcenco, șeful adjunct suspendat al ANP, care se află acum în arest la domiciliu, cunoștea despre toate ilegalitățile din sistem, însă nu intervenea. Potrivit acelorași surse confidențiale, Demcenco era controlat de Partidul Democrat, condus de Vladimir Plahotniuc. Deoarece acesta a părăsit Republica Moldova și nu este abordabil, l-am sunat pe actualul președinte al PD, Pavel Filip.

PAVEL FILIP președintele Partidului Democrat: "-În anul 2018 Partidul Democrat conducea cumva din umbră Administrația Națională a Penitenciarelor, între timp acolo se întâmplau anumite chestii, de exemplu deținuții băteau colaboratorii din penitenciare, respectiv sursele noastre spun că o parte din vină o poartă Partidul Democrat. Este adevărat acest lucru, se implica partidul în gestionarea Instituției? -Dumnevoastră vă auziți ce spuneți? -Desigur. -Ce are formațiunea politică cu Administrația Penitenciarelor? -Tocmai aceasta este ideea. Repet: sursele noastre spun că Partidul Politic Democrat se implica se implica în gestionarea acestei instituții. -Păi, în primul rând eu nu aveam activitatea de partid. Eu gestionam treburile la guvern. Dvs cunoaște-ți că în fruntea partidului se afla dl Plahotniuc, secretar general era domnul Botnari și tot așa mai departe. Eu aveam o minimă activitate de partid, ba chiar deloc."

Șeful suspendat de la ANP, Serghei Demcenco, este arestat preventiv, acuzat că ar fi parte a unei grupări criminale. El mai figurează și într-o cauză penală deschisă în noiembrie 2019, fiind bănuit de intimidare și presiuni psihologice asupra unui subaltern.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie