Municipalitatea a eliminat majoritatea restricțiilor, dar terenurile de sport încă au mai rămas încuiate
Social 12 mai 2021, 18:55 | 2326

Majoritatea restricțiilor au fost anulate, dar unele terenuri sportive pentru copii și adulți din Parcul ”Valea Trandafirilor” încă mai stau încuiate cu lacăt și lanțuri de metal. Amatorii de fotbal, baschet sau badminton au încercat să rezolve această problemă, dar li s-a spus verde în ochi: e pandemie și în timpul apropiat accesul va fi interzis. Oamenii spun însă că această decizie este fără logică în situația în care piețele, transportul public și localurile sunt arhipline.

De aproape un an, pe terenurile de sport ale Complexului multifuncțional din parcul „Valea Trandafirilor” accesul este strict interzis, iar dacă unii încearcă să intre forțat, sunt dați pe mâna poliției. Cei mai afectați sunt copiii, care își obișnuiau să petreacă aici serele de vară.

ALEXEI RUSU, locuitor al municipiului Chișinău: "În oraș viața revine cât de cât la normal, dar aici nu. În parc putem intra fără mască, dar aici situația este care este. Toate sălile cu bani sunt demult deschise, adică acolo unde omul trebuie să lase bani nu este nicio problemă, iar situația pandemică nu influențează, dar aici influențează. - Vedem că terenurile sunt pustii. - Da, uitați-vă, așa este de un an de zile. Unu, doi, trei, patru, sunt doar cele îngrădite, dar restul este plin. Acolo în deal, la ora 7:00, nu ai pe unde merge."

VITALIE DOBROVOLSCHI, locuitor al municipiului Chișinău: "Toți vin și se uită în stânga, în dreapta, se învârt și... pleacă mai departe. 08:10-05:18 Nu au acces nici adulții, nici copiii și nimeni nu înțelege din ce motiv terenurile rămân închise. Azi, situația este așa: oamenii merg în troleibuze, se odihnesc în cafenele, restaurante, vizitează centrele comerciale și, în același timp, nu au voie să-și petreacă liniștit timpul în parc, unde este spațiu deschis."

Oamenii s-au adresat de mai multe ori la autoritățile municipale, dar răspunsul a fost mereu unul negativ.

VITALIE DOBROVOLSCHI, locuitor al municipiului Chișinău: "Ne-am adresat la paza acestui parc, pentru că este responsabilă de ordine în acest loc. Ne-a spus că a primit ordin de sus să închidă terenurile și... gata. Cine a spus, ce a spus, de ce încă nu se deschid, nu este clar."

ALEXEI RUSU, locuitor al municipiului Chișinău: "Am sunat la Spații verzi și la Primărie, toți ne spun că situația pandemică încă mai persistă. - Ați încercat să-l sunați pe domnul Carp? - Da, și nu doar o dată, dar de mai multe ori. El răspunde și ne zice că nu va deschide nimic. - Ce va zis mai concret? - El a zis că răspunde de această situație și nu permite ca aceste complex să fie deschis."

Pentru explicații l-am sunat pe directorul Întreprinderii Municipale ”Spații Verzi”, Serghei Carp. El ne-a spus că nu răspunde de complexul respectiv și a blocat discuția. Am încercat să vorbim cu cineva de la Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Primăriei, dar și cei de acolo ne-au spus că nu știu nimic despre aceste terenuri și ne-au redirecționat către șeful Direcţiei construcţii capitale, Vladimir Roșca. Acesta nu răspunde însă la apel. Complexul sportiv multifuncțional din ”Valea Trandafirilor” a fost inaugurat la solicitarea Asociației de Skateboard. Banii pentru amenajare au fost alocați în totalitate din bugetul municipal Chișinău. Proiectul a costat peste 19 milioane de lei. Vom reveni la acest subiect.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie