Image-Description
CSM declară lovită de nulitate decizia Adunării Generale a Judecătorilor
Social 1 octombrie 2019, 11:42 | 1290

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră că hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor excepționale este lovită de nulitate, pe motiv că a fost convocată cu încălcarea vădită a prevederilor legale.

Potrivit CSM, adunarea a fost convocată în lipsa unui temei legal, aceasta nu a fost deliberativă, precum și a fost încălcat dreptul majorității judecătorilor care au acordat votul de încredere membrilor Consiliului. Într-o contestație adresată Comisiei speciale a Adunării Generale a Judecătorilor, CSM solicită anularea hotărârii din 27 septembrie, prin care magistrații au votat revocarea a șase membri ai Consiliului, transmite IPN.

În contestație se precizează că hotărârea din 27 septembrie, cu toate actele necesare, nu au fost prezentată la CSM, motiv pentru care contestația este depusă în baza informației din mass-media.

În contestație se face referire și la mai multe prevederi, inclusiv că „pentru convocarea AGJ excepționale este necesară adoptarea unei hotărâri a CSM ori a unei hotărâri judecătorești irevocabile și executorie”. Or, CSM a declarat recurs împotriva încheierii CA Chișinău din 24 septembrie, prin care a fost stabilită data Adunării Generale a Judecătorilor pe data de 27 septembrie, ora 16.00. Potrivit CSM, acest recurs nu a fost examinat de către CSJ. Respectiv, încheierea nu este definitivă și executorie.

Consiliul notează și că AGJ din 27 septembrie nu a fost deliberativă. În instanțele judecătorești din țară sunt 395 de judecători în exercițiu. Respectiv, majoritatea simplă constituie 198 de judecători în exercițiu. Potrivit CSM, ședința a fost convocată pentru ora 10.00, iar la 11.20 președintele Adunării a declarat că nu a întrunit numărul necesar de judecători, nefiind deliberativă, fiind prezenți doar 187 de magistrați, respectiv adunarea se amână. Însă, după mai mult de patru ore, s-a anunțat că s-au înregistrat 200 de judecători, „ignorându-se faptul că mulți judecători au părăsit ședința”. „Faptul că ședința AGJ excepțională a continuat fără a fi deliberativă, se confirmă prin numărul de doar 184 de buletine ridicate”, se mai spune în contestație.

Semnatari ai contestației sunt cinci membri ai Consiliului, din cei șase revocați din funcție. Este vorba despre Dorel Musteață, Nina Cernat, Anatolie Galben, Luiza Gafton și Petru Moraru. Printre semnatari nu se numără Victor Micu.

Adunarea Generală a Judecătorilor din 27 septembrie a fost convocată la inițiativa unui grup de magistrați prin hotărârea Curții de Apel Chișinău, după CSM a respins demersul magistraților de a convoca Adunarea.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie