Într-un comunicat al grupului Pro Moldova se arată că ”în drum spre centrul medical privat, pe care l-a fondat, Ștefan Gațcan ar fi fost oprit abuziv de unii participanți la trafic, aflați într-o mașină BMW X6, iar în mașina acestuia ar fi urcat un bărbat în civil, care s-ar fi exprimat pe un ton neamical”. După asta, la locul incidentului ar fi ajuns și deputații PSRM, Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea.

Deputații Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea ar fi urcat în automobilul lui Gațcan și l-ar fi intimidat, și amenințat, inclusiv cu răfuiala fizică, cerându-i să-și depună mandatul, mai notează cei din ”Pro Moldova” în comunicatul de presă. Grupul condus de Andrian Candu ar fi sesizat în acest sens misiunile diplomatice, organizațiile internaționale și naționale asupra abuzurilor, filajului și hărțuirii deputaților din opoziție. Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, ne-a blocat apelul atunci când l-am sunat pentru o reacție, iar deputatul socialist Vlad Batrâncea nu ne-a răspuns la telefon.