Timp de cinci zile, în cadrul taberei de vară, tinerii au învățat cum ar trebui să intervină în diverse situații de risc
Social 27 iulie 2021, 16:16 | 722

Școală de vară de la egal la egal cu 65 de tineri din 12 școli profesionale, colegii și centre de excelență. Tinerii au vorbit despre problemele cu care se confruntă în timpul studiilor - au învățat să combată împreună violența din școli, stereotipurile, abuzul de alcool și să evite sarcina în adolescență. În ultima zi a școlii de vară, ei au dat o reprezentație de teatru social, prin care au ilustrat fenomenul bullyingului în școli și metodele de depășire a acestuia prin implicarea publicului.

Ulterior, scena a fost reconstituită prin implicarea publicului în soluționarea situației de bullying - una frecvent întâlnită în școli.

Timp de cinci zile, în cadrul taberei de vară, tinerii au învățat cum ar trebui să intervină în diverse situații de risc în care ajung ei sau semenii lor.

Rețeaua tinerilor de la egal la egal a fost creată în premieră în învățământul profesional tehnic și definește preocupările și problemele tinerilor.

ELENA MADAN, director Fundația „Terre des hommes Moldova": "Noi vrem să aducem la cunoștința publicului larg subiecte care sunt importante pentru tineri, anumite probleme, temeri, frici pe care le au ei. De exemplu, unul dintre subiectele la care lucrăm foarte mult este bullyingul în școli, între tineri și acest subiect poate fi abordat într-un mod inovator prin teatrul social, pentru a arăta publicului care sunt consecințele, cum se simte omul care este afectat de o situație."

LUDMILA SÎRBU, analist programe tineret la Fondul ONU pentru Populație: "În învățământul profesional tehnic, în ultimii ani, s-a pus un accent foarte mare pe dezvoltarea și consolidarea aspectelor profesionale și mai puțin s-a acordat atenție dezvoltării și susținerii acestor tineri în evoluția lor ca persoane, dezvoltarea deprinderilor care ar putea să îi ajute să prevină comportamentele de risc despre care vorbeam în adolescență, precum abuzul de droguri și alcool, pentru că aceste comportamente îi împiedică să își finalizeze studiile."

Proiectul este desfășurat de UNFPA Moldova și finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie