”TRENULEȚUL” s-a întors acasă
Social 17 mai 2022, 19:33 | 1034

Elogii și aplauze au răsunat astăzi pe peronul Gării Feroviare din Chișinău. Formația Zdob și Zdub și Frații Advahov s-au întors din Torino, acolo unde au reprezentat Moldova la concursul Eurovision. Artiștii au venit în fața fanilor și a reprezentanților presei cu trenul de pe cursa specială Chișinău-București. Formația Zdob și Zdub și Frații Advahov au fost decorați astăzi cu distincția ”Meritul diplomatic” de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Artiștii au împărtășit emoțiile pe care le-au trăit la Torino și au declarat că sunt mândri de rezultatul pe care Republica Moldova l-a obținut în acest an.

ROMAN IAGUPOV, vocalistul formației ”Zdob și Zdub”: "Am venit acasă. Adică ”Trenulețul” nostru a ajuns acasă. Noi am făcut față și eu cred că am luat locul cel mai bun."

VASILE ADVAHOV, membru al orchestrei ”Frații Advahov”: "Nu a fost trupa ”Zdob și Zdub” și nu au fost Frații Advahov în scenă. În scenă a fost Moldova și vreau să vă spun că suntem mândri că am putut cânta în limba română. Toată Europa, toată lumea a cântat în limba română și s-a distrat. Noi, toate țările, muzicienii, ne-am împăcat foarte bine și am fost într-o relație familială."

VLAD ȚURCANU, director general compania ”Teleradio-Moldova”: "Tuturor ne-a plăcut cum au fraternizat artiștii noștri cu ceilalți artiști de acolo, ce atmosferă au creat, cât de dezinvolți au fost și au emanat o energie pozitivă de care are nevoie continentul european în aceste săptămâni foarte grele."

Artiștii au venit și cu reacții la scandalul de la Eurovision.

ROMAN IAGUPOV, vocalistul formației ”Zdob și Zdub”: "N-are importanță ce loc tu ai luat din partea juriului. Tu ai făcut sărbătoare pentru oameni."

VITALIE ADVAHOV, membru al orchestrei ”Frații Advahov”: "După Eurovision, și chiar și noi ieri nu ne-am așteptat să fie așa un succes, să aibă piesa aceasta. Nu cred că era să influențeze cumva juriul, noi am primit deja nota publicului."

Directorul general al companiei ”Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, s-a referit la ancheta internă, inițiată pentru a investiga modul în care au fost repartizate voturile de către juriul de la Chișinău.

VLAD ȚURCANU, director general al companiei „Teleradio-Moldova”: "Astăzi voi semna acea anchetă și nu am nicio îndoială că ne vom lămuri cu privire la această situație, care vădește o lipsă de respect față de România, țara pe care noi o iubim. Nu poate un grup de oameni să influențeze într-o măsură decisivă o iubire și o prietenie pe care toată lumea o simte și care este într-o continuă dezvoltare."

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, le-a conferit formației Zdob și Zdub și Fraților Advahov distincția „Meritul diplomatic” pentru prestația excelentă și consolidarea imaginii Republicii Moldova la Eurovision 2022.

Opinia ta contează. Comentează!