VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "Aici a fost cândva biserica satului Vărzăreștii Noi. Generații întregi veneau aici sa se roage... dar sovieticii le-au interzis oamenilor să o facă. Funcționarii comuniști și acoliții lor au închis biserica și au lăsat-o deliberat să se dărâme. Peste 26 de ani, lăcașul de cult s-a surpat. Tot ce a rămas este un copac secular sădit o dată cu ridicarea bisericii și mormântul unui preot."

În anul 1959, în cadrul unei campanii de stigmatizare a lăcașurilor de cult ortodoxe, Biserica din Vărzăreștii Noi a fost închisă. Funcționarii comuniști au folosit tot felul de pretexte și au făcut uz de multiple obstacole, inclusiv prin invocarea falsă a lipsei preotului în sat. Mihail Radu s-a născut în Vărzăreștii Noi și cunoaște ce s-a întâmplat aici în avele vremuri.

MIHAIL RADU, locuitor al satului Vărzăreștii Noi: "Suntem pe locul unde a fost biserica veche, care a fost lăsată de izbeliște de partea sistemului de atunci, adică Partidul Comunist. Într-un timp nu era preot și lumea se ducea la altă biserică. După un timp s-a găsit preot. Oamenii de atunci și șefii nu dădeau voie, spuneau să meargă oamenii la altă biserică. Cu timpul au închis-o pentru că... ca și cum era avariată. Cu timpul, s-a spart acoperișul."

Părtașii regimului comunist au continuat să lase biserica de izbeliște și nici sătenii nu puteau să intervină cu lucrări de reparație. În anul 1985, lăcașul s-a surpat și a dispărut în negura vremii.

MIHAIL RADU, locuitor al satului Vărzăreștii Noi: "Erau interdicții, eu țin minte că nu ne dădeau voie la biserică, așa era sistemul, era rău. Omul dacă nu se ducea la biserică la Pitușca, se ducea în altă parte. Vremurile au fost grele, vorbind despre credința ortodoxă, a fost greu. Eram alungați, devastați, prigoniți, din toate părțile. Nu cumva să te prindă că ai fost la biserică, mai ales școlarii, toți și mai mari și mai mici, era gata, îți punea amendă. Lumea se ducea, așa, pe ascuns, pe furiș."

În ciuda vremurilor vitregi, oamenii nu au pierdut speranța și credința în Dumnezeu. În anii 1995-1996, în sat a fost construită o biserică nouă. Localnicii au strâns mână de la mână și au lucrat cot la cot în misiunea pe care și-au asumat-o.

MIHAIL RADU, locuitor al satului Vărzăreștii Noi: "Biserica aceasta era demolată definitv și iată când s-a făcut biserica nouă, în anii 1995, s-au luat pietrele de aici și le-au dus la biserica nouă și au făcut fundamentul."

Născută în 1938, Ana Batcu are 86 ani și locuiește în Vărzăreștii Noi. Femeia, ține minte în detalii tot ce s-a întâmplat, cum a trecut prin foamete, cum au fost împușcate rudele ei de călăii sovietici și cum li s-a înterzis oamenilor să mai meargă la biserică.

ANA BATCU, locuitor al satului Vărzăreștii Noi: "Noi fregventam biserica, cu părinții, toți copiii, ne duceam regulat. Rar, foarte rar să nu ne fi dus, de sărbători și în fiecare dumincă ne duceam și ne rugam. Duminica, ne duceam și ne rugam, împreună cu preotul, împreună cu toți. Dumnezeu ne vedea și asta se spune că se iartă, când toți se roagă, atunci Dumnezeu primește mai bine decât la un singur om."

Bisericile erau închise, iar oamenii, trebuiau să meargă în alte sate pentru a se ruga.

ANA BATCU, locuitor al satului Vărzăreștii Noi: "După, câte puțin câte puțin s-au închis 70 de biserici în Moldova și s-a închis și a noastră. De 30 de ani ne duceam la Pitușca. De la o vreme au venit și au spus că trebuie să o închidă definitiv. S-a închis și oamenii s-au găndit să ia măcar să ia clopotul."

Frica era inoculată în sufletele oamenilor. Nu aveau dreptul să-și spună părerea, să meragă la biserică sau să se roage. Erau amenințați cu amenzi, sau că vor fi deportați în Siberia.

ANA BATCU, locuitor al satului Vărzăreștii Noi: "Le închidea și așa spuneau, că e de sus comanda, spuneau că e dat de sus și așa trebuie să fie. Oamenii nu aveau încotro și încă se temeau tare oamenii, că dacă ceva vorbeau îi luau și îi duceam în Kurgan. Pe niște rude de a noastre, așa bătrâni cum erau, dar tot i-au luat. Era așa o perioadă când chiar nu ne lăsau chiar deloc să ne ducem la biserică."

Istoricul Ludmila Tihonov a analizat amănunțit cele întâmplate, a documentat diferite cazuri, a strâns mărturii și a scris despre teroarea instalată de sovietici în Basarabia.

LUDMILA TIHONOV, istoric: "Aceste tactici au fost implementate în Basarabia, în primul an de ocupație începând cu anul 1940 -1941. Au fost închise primele lăcașuri de cult, atunci când au fost confiscate toate cărțile bisericești, mai ales cele care erau tipărite în limba Română. Anul 1959 este considerat un an cu adevărat fatidic, diabolic, pentru că în acel an, la 5 iunie 1959 este adoptată o decizie secretă de către consiliul de miniștri al RSSM. Dar ordinul evident venea de la Moscova, prin care 9 centre monastice trebuia închise, iar acolo era scris în scris care este destinația acestor centre. Acestea trebuiau să fie transformate în spitale, case de cultură, sanatorii, școli de meserie."

Această perioadă a fost marcată de persecuții religioase crunte în Basarabia. Multe biserici și mănăstiri au fost închise sau transformate în instituții improprii. Preoții au fost arestați, deportați sau executați. După proclamarea independenței Republicii Moldova, Biserica „Minunea Sf. Arh. Mihail” a fost restaurată și redeschisă, fiind un simbol al rezistenței spirituale a comunității din Vărzăreștii Noi.