La Chișinău a avut loc ”Forumul Economic România-Moldova”
Economic 17 mai 2022, 15:51 | 1289

Republica Moldova este deschisă și încurajează companiile din România să lanseze noi afaceri pe piața locală, beneficiind de facilități fiscale și condiții atractive, oferite de zonele economice libere, parcurile industriale și zonele IT. Este principalul mesaj al autorităților de la Chișinău dat investitorilor români, vociferat în cadrul ”Forumului Economic România - Republica Moldova”, un eveniment care a promovat schimburile comerciale, turismul și sectorul investițional.

România este cel mai important partener european al Republicii Moldova din punct de vedere comercial și investițional. Anul trecut, România s-a clasat pe primul loc printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, la nivel mondial, cu o pondere de peste 16% din volumul comerțului total sau echivalentul a 1,5 miliarde de dolari. Cele două țări sunt legate și de o balanță comercială armonioasă, exporturile și importurile peste malurile Prutului oscilând în jurul a 830 de milioane de dolari anual.

SERGIU GAIBU, ministrul Economiei: "Practic, este o relație bilaterală absolut echilibrată, un obiectiv pe care îl urmăresc țările atunci când formează relații comerciale bilaterale. De asemenea, noi avem din partea agenților economici din România investiții de peste șase miliarde de lei, investiții directe în economia Republicii Moldova. Noi avem peste 1500 de companii românești care sunt înregistrate în Republica Moldova, contribuind la economia națională."

Directorul executiv al Asociației Investitorilor din România, Daniel Vasile-Nuțiu, spune că Forumul Economic de la Chișinău a întrunit peste 100 de companii din România și Republica Moldova din domenii precum IT, industria textilă, industria prelucrătoare, farmaceutică și turism. Oficialul spune că Republica Moldova trebuie să continue drumul pe care a pornit, dar mai are de recuperat anumite restanțe.

DANIEL VASILE-NUȚIU, directorul executiv al Asociației Investitorilor din România: "Republica Moldova este pe un drum corect. De asemenea, este extrem de important să urgenteze toate acordurile încheiate în cadrul DCFTA-ului. Din păcate, sunt restanțe și acest lucru împiedică desfășurarea activităților economice în condiții normale. Nu am să revin cu lucrurile - din păcate cunoscute - cum ar fi eliminarea corupției și birocrației, dar sunt lucruri unde se văd pași."

Directorul general al Agenției de Investiții, Stelian Manic, spune că Republica Moldova are nevoie de cât mai multe investiții calitative din România, iar agenții economici de peste Prut nu ar trebui să fie reticenți nici în actualul context geopolitic și de securitate.

STELIAN MANIC, directorul general al Agenției de Investiții din Moldova: "România cunoaște cel mai bine că, de fapt, riscurile pentru investiții, astăzi, în țara noastră sunt minime. Sunt absolut minime. Și doar partea românească poate să înțeleagă cel mai bine acest lucru. Cei care sunt mai departe, lor le este mai greu să realizeze și sunt anumite temeri. Ei așteaptă."

ADRIAN DUPU, secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Moldova: "- Am venit să încurajez companiile românești să se apropie mai mult de piața moldovenească, să vadă că este un mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor lor. - Există o reticență din partea companiilor românești în actualul context geopolitic sau oportunitățile oricum ar putea să apară? - Din păcate, ne confruntăm cu foarte multă dezinformare în acest moment și de aceea este foarte important un eveniment ca acesta pentru a se vedea că nu au niciun motiv să fie reticenți în a investi în Republica Moldova."

Companiile românești, prezente pe piața din Republica Moldova, au o cifră comună de afaceri de peste 20 de miliarde de euro, dintre care un miliard de euro reprezintă investițiile directe în Moldova. Evenimentul a fost organizat de Biroul de Promovare Comercial Economică din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, în comun cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului din România și Asociația Investitorilor români.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE