Salariul minim la nivel de țară a fost stabilit în cuantum de 3500 lei lunar pentru un program complet
Social 29 septembrie 2022, 20:17 | 433

Salariul minim la nivel de țară a fost stabilit în cuantum de 3 mii 500 de lei lunar pentru un program complet de muncă. O hotărâre în acest sens a fost aprobată azi de Guvern. Urmează detalii și alte știri.

Guvernul a decis să majoreze volumul mijloacelor financiare alocate Fondului Rutier în acest an cu 325 de milioane de lei. Astfel, valoarea Fondului Rutier va crește de la 1,8 miliarde la 2,1 miliarde de lei. Totodată, s-a aprobat redistribuirea mijloacelor fondului pentru anumite lucrări de întreținere a drumurilor naționale. Finanțarea pentru aceste lucrări va crește cu până la 235 de milioane de lei.

O altă hotărâre aprobată de Executiv prevede că, din 1 octombrie curent, indemnizația de maternitate va fi acordată automat, fără necesitatea de a depune o cerere la casele teritoriale de asigurări sociale. Astfel, indemnizația de maternitate va fi stabilită în baza certificatului medical pentru maternitate, transmis de către prestatorii de servicii medicale prin intermediul Portalului certificatelor de concediu medical.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministrul Republicii Moldova: "Aici vedem un exemplu când o femeie însărcinată sau cu copil mic trebuie să meargă undeva ca să prezinte niște documente pe care statul deja le deține și le cunoaște! De aceea, noi scutim aceste femei de această procedură birocratică de csrfe nu avem nevoie ca să acordăm concediul de maternitate."

Salariul minim la nivel de țară a fost majorat, de la 1000 la 3 mii 500 de lei. Deși autoritățile au adoptat în acest an mai multe hotărâri, pentru a asigura un venit minim garantat pentru toți angajații în valoare de 3500 de lei, regulile de stabilire a salariului în sectorul bugetar și cel real rămâneau diferite. Acum, Guvernul a unificat salariul minim pe țară, care se va aplica atât în sectorul real cât și în sectorul bugetar. Autoritățile își propun ca salariul minim să fie stabilit de Guvern anual, în funcție de rata medie a inflației și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.

Opinia ta contează. Comentează!