După mai multe greutăți întâmpinate acasă, Diana s-a mutat împreună cu familia în România, unde au deschis o afacere
Social 14 iulie 2021, 20:29 | 3882

Diana Ciobanu a crescut ca mulți alți copii, ai căror părinți erau plecați printre străini. A crescut și, după o perioadă de ședere peste hotare, tânăra a decis împreună cu soțul să-și construiască un viitor. S-au stabilit la Iași, unde au inițiat o afacere. Întreaga poveste a femeii a fost spusă la emisiunea Cealaltă Basarabie de la Jurnal TV.

Diana Ciobanu a absolvit Academia de Studii Economice. A început să lucreze la o bancă, dar a lăsat postul și s-a mutat cu soțul în satul de baștină - Leușeni.

DIANA CIOBANU, stabilită în România: "A început un business cu termopane. Soțul a avut multe bețe în roate, clar de lucru, acesta nu este un secret. El a obținut diploma de inginer constructor, dar o pusese în sertar și cum el m-a încurajat pe mine să mă dezvolt, să cresc, așa și eu l-am încurajat pe el și i-am spus: o să facem o echipă extraordinară împreună, tu o să construiești, iar eu o să conduc firma."

Au decis să se mute la Iași. În doi ani, familia Ciobanu a reușit să pună bazele unei afaceri în construcții.

DIANA CIOBANU, stabilită în România: "Primul an în România nu a fost deloc ușor, cu doi copii, eu nu reușisem nici să îi înscriu la grădiniță. În Iași am deschis o firmă de construcții. Suntem dezvoltatori imobiliari și am construit până la moment, primul nostru proiect imobiliar, un bloc locativ cu regim mic de înălțime. Noi nu am fost singuri în această afacere. Până la urmă am fost susținuți de cumnatul meu și de socrii mei, dar pe viitor urmează singuri să ne extindem, clar de lucru."

În ultimii ani, Diana se confrunta cu o problemă - obezitatea. A găsit un program pentru reabilitare, iar la un moment dat a decis să se implice și să motiveze și alte femei.

DIANA CIOBANU, stabilită în România: "Am încercat acest program și după prima lună am slăbit șase kilograme și comunitatea de femei frumoase pe care am întâlnit-o mi-a propus și mie să ajut la rândul meu alte femei să cunoască acest program de remodelare și bunăstare. Am reușit să scap de peste 18 kilograme și acum mă mențin. Nu mi-am imaginat niciodată că poți să mănânci sănătos, de 5 ori pe zi, practic toată ziua. În prezent, pe planul carierei mi-am construit o echipă de peste 220 de femei."

Deocamdată, nu-și vede viitorul acasă, la baștină, dar este convinsă că vor avea unde reveni, dacă lucrurile merg spre bine.

DIANA CIOBANU, stabilită în România: "Moldova pentru noi este ceva frumos, niciodată nu ne vom despărți de ea. Când o să se amelioreze lucrurile nu cred că va fi weekend ca noi să nu fim prezenți la Leușeni."

Emisiunea Cealaltă Basarabie poate fi urmărită la Jurnal TV în fiecare vineri, de la ora 22:00.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie