Revolte de întâi mai
Externe 2 mai 2018, 14:43 | 1734

Ziua Internațională a Muncii a fost, în acest an, marcată de violențe în timpul demonstrațiilor organizate de sindicate. În capitala Franței, manifestanții au fost deosebit de agresivi, iar poliția a folosit gaze lacrimogene.

La Paris, polițiștii au arestat peste 100 de manifestanți mascați, care au spart mai multe ferestre și au incendiat mașini, în timpul mitingului care s-a desfășurat pe întâi mai. Ei au deturnat astfel protestul faţă de reformele în domeniul muncii, promovate de administraţia Macron. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene și cu tunuri cu apă, în încercarea de a-i dispersa.

De Ziua Muncii, zeci de rețineri au avut loc și la Istanbul, acolo unde demonstranții au încercat să mărșăluiască prin oraș, acțiune interzisă de către autoritățile turce. Violențele au izbucnit atunci când manifestanții au încercat să rupă cordonul poliției.

Și în Chile s-au înregistrat ciocniri între manifestanți cu forțele de ordine. Și acolo, agenții de securitate au făcut uz de gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

Iar în Grecia, mii de oameni, care au mărșăluit prin centrul Atenei cu ocazia Zilei Muncii, au denunțat șomajul și măsurile de austeritate.

1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Opinia ta contează. Comentează!