Acordul Greciei și Macedoniei, în blocaj
Externe 14 iunie 2018, 15:45 | 1593

Acordul dintre Grecia și Macedonia, privind denumirea oficială a fostei republici iugoslave, intră în blocaj. Preşedintele Macedoniei a declarat că NU aprobă schimbarea numelui ţării în "Republica Macedoniei de Nord", întrucât ar încălca Constituția statului.

Ieri, premierii Macedoniei și Greciei au ajuns la acordul ca fosta republică iugoslavă să se numească de acum înainte „Republica Macedonia de Nord”, punând capăt unei dispute care a durat decenii. Înțelegerea pare însă să bată pasul - preşedintele macedonean Gjorge Ivanov a declarat că NU va semna categoric acest acord cu Grecia. Iar decizia șefului statului pare să fie susținută și de către cetățenii Macedoniei.

Potrivit presei străine, înțelegerea urmează să fie supusă unui referendum și aprobată de către legislativele ambelor țări. Ulterior, modificarea trebuie introdusă în Constituţie, însă şeful statului are drept de veto în această privinţă. Precizăm că disputa dintre aceste două țări a început în 1991, când Macedonia s-a rupt de Iugoslavia, declarându-se republică independentă. Atena a refuzat constant să o recunoască sub acest nume, pentru că și în nordul Greciei există provincia Macedonia.

Opinia ta contează. Comentează!