Atacuri cu 290 de morți în Sri Lanka
Externe 22 aprilie 2019, 15:00 | 1652

Masacru în Sri Lanka. Cel puțin opt explozii produse aproape simultan în cinci hoteluri şi trei biserici din mai multe orașe din țară au ucis 290 de persoane şi au rănit 500. În urma atentatelor, deocamdată nerevendicate, au murit și zeci de cetățeni străini. Autoritățile vorbesc despre acțiuni plănuite minuțios.

Amploarea atacurilor a fost fără precedent în Sri Lanka. Trei biserici în care se aflau mii de oameni la slujba Paștelui catolic și două hoteluri de lux, pline cu turiști, au fost lovite aproape în același timp. Exploziile în două lăcașuri au fost provocate de atacatori sinucigași, iar în cel de al treilea - de o bombă artizanală, în care au fost puse bucăți de fier. Atacatorii au vrut să se asigure astfel că deflagrația va ucide cât mai mulți oameni. Explozii s-au produs ulterior în alte trei hoteluri.

La câteva ore după seria de atentate, un dispozitiv exploziv a fost dezamorsat pe aeroportul internaţional din capitala Colombo. Ulterior, poliția a efectuat mai multe raiduri în câteva locații din oraș și a arestat 24 de oameni, fără a oferi însă detalii. Bilanțul încă provizoriu al atentatelor indică peste 290 de morți și cel puțin 500 de răniți. Printre victime sunt americani, englezi, portughezi, norvegieni, olandezi, chinezi, turci și indieni. Lideri din întreaga lume au condamnat atacurile, inclusiv Papa Francis, care a vorbit despre atentatele sângeroase în timpul adresării către credincioși, în ziua de Paște.

Atentatele sângeroase nu au fost încă revendicate, dar autoritățile nu exclud ca acestea să fie un răspuns la atacul armat, din luna martie, asupra a două moschei din orașul Christchurch, din Noua Zeelandă. Atunci un australian adept al supremației albilor și anti-mulsulman înrăit a ucis 50 de oameni ce se aflau la rugăciune.

Opinia ta contează. Comentează!