Tatiana Barbăneagră a îndrăgit țesutul de mică. Procesul avea un farmec aparte pentru ea.

Alături de bunica și de tanti Ana, vecina, încetul cu încetul a învățat să țeasă. A început cu ce este mai ușor, cu pregătirea pânzei.

Avea noroc că Tudora este aproape de Ucraina și dintr-un sat de acolo aduceau materie primă.

Pânza ajungea în războiul de țesut și astfel țolul prindea contur.

La acest război multe covoare au fost țesute.

Absolut toate piesele lui sunt foarte importante, iar procesul doar pare unul ușor.

Aici este fericită, chiar și atunci când are o greutate pe suflet.

Dragostea pe care o are față de acest meșteșug o transmite școlarilor din sat, care vin la muzeu.

Iată de ce le-a făcut și pe nepoatele sale să îndrăgească meșteșugul. Le învață încetul cu încetul, așa cum a fost și ea învățată.

În Muzeul "La bunici" din Tudora sunt păstrate cu sfințenie și covoarele vechi ale localnicilor. Este o comoară pentru sat și o memorie vie a celor care le țineau în casa lor, iar acum nu mai sunt în viață.

Și în nordul țării, pe timpuri, s-au țesut multe covoare. Unele dintre ele s-au păstrat până acum. În casa mătușii Tamara din satul Țâra, raionul Florești, covoarele pe care le-a țesut cândva se află la loc de cinste.

Mult suflet a depus în covoarele pe care le țesea.

Covoarele erau țesute mai mult iarna și apoi ajungeau în piețe.

Tradiția țesutului a fost păstrată în satul Țâra mulți ani.

Acum, vremurile sunt altele, lumea nu mai țese ca înainte și puțini au rămas în sat, care să o facă.