David Davitean a fost eliberat din închisoare, iar dosarul său a fost trimis la rejudecare
Social 5 iunie 2020, 00:44 | 2583

David Davitean, condamnat la 13 ani de închisoare pentru tâlhărie, a fost eliberat, iar dosarul lui a fost trimis spre rejudecare. Decizia a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel Chișinău, într-o ședință on-line. În sala de judecată au fost prezente doar rudele lui Davitean.

Rudele și prietenii îl așteptau pe Davitean în fața Penitenciarului nr.13.

Venera Gasparean, mama lui David Davitean, le-a mulțumit celor care s-au implicat în soluționarea cazului.

Întrebat dacă se va răzbuna pe cei, care l-au învinuit, David Davitean a declarat că eliberarea lui deja este o răzbunare.

Dosarul lui David Davitean face parte din lista celor 38 pretins politice, menționate în februarie de către procurorul general Alexandr Stoianoglo.

Amintim că David Davitean a fost condamnat la 16 ani de închisoare cu executare, în 2017, de Judecătoria Chișinău, fiind acuzat pentru mai multe infracțiuni, printre care jaf și tâlhărie în proporții deosebit de mari. Davitean spunea atunci că arestul său a fost pus la cale de către șeful PD, Vladimir Plahotniuc, pentru a-l determina pe killerul Vitalie Proca, deţinut în România, să declare în scris că nu-l cunoaşte pe oligarh. Ulterior, în 2018, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința și a pronunțat o nouă hotărâre privind condamnarea lui Davitean la 13 ani de închisoare. După mai multe amânări, Curtea Supremă de Justiție a decis rejudecarea dosarului lui David Davitean, o decizie în acest sens fiind pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 21 februarie curent. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie