Image-Description
Declinul natural al populației în Transnistria a crescut cu aproape 25%, în primele nouă luni ale anului 2019
Social 6 noiembrie 2019, 08:44 | 2551

Declinul natural al populaţiei din Transnistria a fost, în perioada ianuarie-septembrie 2019, de 2394 de persoane, în creștere cu 24,4% comparativ cu perioada similară a anului 2018.

Conform datelor serviciului de statistică din regiunea transnistreană, în această perioadă au fost înregistraţi 2764 de nou-născuţi (-9,9%), iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 5158 de persoane (+3,3%).

Principalele cauze de deces în Transnistria rămân a fi bolile cardiovasculare - 1816 de persoane (+5,2%), constituind peste 35% din numărul decesurilor. Urmează neoplasmele - 969 decese (+5,1%) şi afecţiunile sistemului nervos - 738 (+4,5%).

În perioada de referință, din regiunea transnistreană au plecat 3537 de persoane, dar s-au stabilit cu traiul 5756 de oameni. De regulă, aceștia sunt cetăţenii ai Republicii Moldova, care au mai locuit Transnistria, dețin așa-zisa cetăţenie transnistreană, atractivă pentru unele persoane din cauza vârstei mai mici de pensionare, dar și a tarifelor mai mici la serviciile comunitare.

La începutul anului, numărul total al locuitorilor în Transnistria constituia circa 465 mii persoane, conform datelor administrației separatiste de la Tiraspol.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie