Vladimir Putin și-a anunțat deschis susținerea pentru Igor Dodon la alegerile prezidențiale
Social 23 octombrie 2020, 20:06 | 3120

Vladimir Putin și-a anunțat aseară deschis susținerea pentru Igor Dodon la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. El a spus că speră că ”cetățenii moldoveni vor aprecia rolul actualului președinte în restabilirea relațiilor cu Rusia”. Putin a lăsat să se înțeleagă că nimeni din Uniunea Europeană nu are nevoie de producția agricolă moldovenească. Iar despre vinul produs aici, Putin a vorbit în zeflemea. Asta în condițiile în care peste 65 la sută din exporturile moldovenești ajung pe piața europeană, cota Rusiei în acest sens fiind de numai 8 la sută.

VLADIMIR PUTIN, președintele Rusiei: "Noi vedem ce se întâmplă în Moldova și știm de ce are nevoie poporul Moldovei în ceea ce privește dezvoltarea democrației, dezvolatarea economiei. Dar vinul moldovenesc cine îl cumpără? Cei din Franța vor cumpăra vinul moldovenesc? Cine are nevoie de el pe piețele europene? Acolo nu au ce face cu vinul propriu. Acolo, în timul transportării producții vinicole dintr-o țară în altă - chiar și în cadrul Uniuneii Europene - agricultorii sunt opriți pe drum şi totul este aruncat, vărsat în câmp deschis. Și nu doar vinul. Sunt și alte ramuri ale economiei moldovenești care sunt atât de dependente de Rusia încât altfel nu pot funcționa normal."

Datele Biroului Național de Statistică arată, însă, cu totul altceva. Dacă în anul 2000 Rusia absorbea peste 40% din exporturile moldovenești - în prezent această cotă nu ajunge nici la 10%. În anul 2019, Rusia a fost al treilea importator de vin moldovenesc ca și cantitate - după România și Polonia - și abia al cincilea după prețul oferit, fiind depășită de China și Cehia. În schimb, astăzi toate televiziunile afiliate socialiștilor și media on-line care deservește puterea au mediatizat abundent mesajul de susținere al lui Putin pentru Dodon. Nicio televiziune sau portal nu a contrapus, însă, declarațiile lui Putin cu statisticile oficiale despre exporturi. Mai mult, conform legislației în vigoare, candidaților la funcția de președinte li se interzice să atragă în agitația electorală persoane care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova. De asemenea, Codul Electoral interzice ”utilizarea materialelor în care apare imaginea unor persoane oficiale străine”. Până la ora difuzării știrii, autoritatea electorală centrală nu a reacționat în niciun fel.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie