Acum mai bine de 550 de ani, printre stânci, apărea satul Țâra, una dintre cele mai vechi așezări din raionul Florești. De pe acest deal, localitatea se vede ca în palmă. Aici, timpul parcă s-a oprit. Vedem case acoperite cu oale, ca pe vremuri, și liniște... (imagine cu râul.) În curțile oamenilor s-au mai păstrat bijuteriile vechi - băștile sau bășcuțele, cum le numesc localnicii. Bășcuța doamnei Valentina Vlas este printre puținele din sat care s-a păstrat așa cum a fost pe timpuri.

Cărărușa spre bașcă este așternută cu țoale țesute de gospodină.

Așa pășești pe țoale până ajungi la bășcuță. O locuință atrăgătoare, arcuită, de culoarea albastră ca cerul. Gospodarii satului au grijă de bășcuțe ca de un loc sfânt. Le văruiesc și sunt mandri că le au în curte. Pentru că le îngrijesc, stăpânii sunt răsplătiți cu căldură iarna și răcoare vara.

Mătușa Valentina face focul în cuptorul din bășcuță și vara. Cu ciocleji. Încălzește apă și gătește.

În bășcuță, lumina solară pătrunde prin cele două ferestre.

O altă bijuterie am găsit în curtea matușii Maria. Nu este băștinașă, în Țâra s-a căsătorit și a îndrăgit mult acest sat.

Aici, a aflat cum este viața într-o bășcuță.

A rezistat anilor așa cum a fost zidită pe vremuri, pentru că este o construcție trainică, dar cel mai important - pentru că este îngrijită.

Cine va rămâne să aibă grijă de bășcuța ei, nu știe. Toți copiii au luat calea străinătății.

Mai dau viață satului Țâra puțin peste 200 de localnici.