Tânăra pe care o vedeți este Victoria. Are 21 de ani.

Dar a venit timpul când a înțeles că...

O copleșesc emoțiile atunci când vorbește despre experiența pe care a trăit-o în Statele Unite ale Americii, unde a participat la un program de schimb academic. Recunoaşte că, atunci când a depus dosarul, nu s-a așteptat să fie acceptată.

Aşa că şi-a făcut bagajele și și-a luat zborul în lume. Așa cum timp de 12 ani a învăţat acasă, era ceva absolut nou pentru ea ce avea să trăiască acolo.

După aproape un an petrecut în Statele Unite, a revenit schimbată. A hotărât să studieze în continuare și a ales Facultatea de Psihopedagogie Specială.

Nu a renunțat nici la un alt vis al său. Împărtășește cunoștințele sale de limbă engleză, pe care îndrăgit-o și descoperit-o datorită unei profesoare.

Iar cu această lume le face cunoștință și copiilor.

Victoria continuă să viseze, nu-i poate sta nimic în cale, pentru că a învățat să se accepte și să lupte.