Image-Description
Trei moldoveni, reţinuţi pentru contrabandă cu tutun, trimiși în judecată
Social 4 februarie 2019, 12:00 | 1327

Trei moldoveni, care în vara anului trecut au fost reţinuţi împreună cu încă doi complici din Ucraina pentru contrabandă cu tutun, vor compărea pe banca acuzaţilor.

Potrivit Procuraturii municipiului Chişinău cei trei moldoveni au implementat o schemă infracţională de trecere peste frontiera vamală a RM (zona verde) în Ucraina a tutunului fermentat, folosit la fabricarea ţigaretelor.

Potrivit rechizitoriului, inculpaţii au procurat pe parcursul lunii mai 2018, de la un agent economic o cantitate de 10.000 kg de tutun în valoare de 700.000 de lei, pe care au transportat-o într-un depozit aflat în imediata apropiere de postul vamal al Republicii Moldova cu Ucraina, din raionul Briceni.

Peste o lună, aceştia au trecut prin contrabandă în Ucraina 2013 kg de tutun, unde complicii ucraineni deţineau utilaj clandestin de fabricare a ţigaretelor.

Încă peste o lună, aceştia urmau să transporte prin aceeaşi schemă alte 2079 kg de tutun. Acţiunile indivizilor însă nu s-au încununat cu succes, fiind reţinuţi de oamenii legii chiar în momentul descărcării tutunului.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă până la 10 ani închisoare.

Urmărirea penală în privinţa cetăţenilor ucraineni a fost disjunsă într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare după ce magistraţii i-au eliberat din arest preventiv.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie