Din octombrie sunt permise festivalurile, târgurile agricole și expozițiile
Social 25 septembrie 2020, 15:41 | 787

Din octombrie sunt permise festivalurile, târgurile agricole și expozițiile. O hotărâre în acest sens a fost aprobată ieri de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică. Evenimentele se vor desfășura cu respectarea regulilor de prevenire și control a infecției COVID – 19.

Potrivit autorităților, din 1 octombrie este permisă și desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură. Tot ieri, Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a stabilit mecanismul de gestionare a crizei pandemice la nivel național. Astfel, gradele de alertă corespunzătoare nivelului de risc al transmiterii noului tip de coronavirus vor fi atribuite la nivel teritorial, în funcție de mai mulți indicatori. Aceștia vor fi calculați de Agenția Națională pentru Sănătate Publică o dată la 14 zile. Decizia finală de a redeschide instituțiile de cultură va aparține fondatorilor, după ce vor întruni toate regulile menționate în instrucțiunea Comisiei naționale pentru sănătate publică. Numărul spectatorilor va fi redus cu 50 la sută din capacitatea sălilor, cu respectarea distanței între persoane de cel puțin un metru și jumătate. Purtarea măștilor va fi obligatorie pe toată durata evenimentului, care nu va depăși două ore.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie