Republica Moldova rămâne fără personal medical în lupta cu COVID-19
Social 30 noiembrie 2020, 15:18 | 930

Republica Moldova rămâne fără personal medical în lupta cu COVID-19. Locuri în spitale ar mai fi, dar medicii sunt la limită, a declarat astăzi prim-ministrul Ion Chicu, după ce s-a întâlnit la Președinție cu Igor Dodon și Zinaida Greceanîi.

Ion Chicu a anunțat că săptămâna aceasta vor fi activate alte zeci de locuri în câteva spitale. Până în prezent, 55 de lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19, potrivit Ministerului Sănătății.

ION CHICU, prim-ministru: "Limita principală este lipsa personalului medical. Dacă e să ne întoarcem la situația din martie sau aprilie, noi am majorat de mai multe ori numărul de locuri în spitale. Din păcate, personal medical altul decât cel care e acum, nu avem de unde lua. Noi am mobilizat și studenții de la medicină și rezidențiatul, absolut toate rezervele. Mai departe spații mai putem să identificăm, putem identifica paturi, echipament, oameni mai mulți nu sunt."

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie