Image-Description
Fost șef al INI, reținut de procurorii anticorupție pentru corupere pasivă și îmbogățire ilicită
Social 19 decembrie 2019, 15:54 | 2199

Un fost șef al Inspectoratului Național de Investigații (INI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost reținut de procurorii anticorupție, pentru fapte de corupere pasivă și îmbogățire ilicită.

Fără să-i dea numele, Procuratura Anticorupție precizează, într-un comunicat de presă, că fostul funcționar are peste 40 de ani și este locuitor al capitalei. Procurorii spun că acesta a fost implicat în diverse acțiuni ilegale, care au făcut posibile alte infracțiuni. Este vorba de deghizarea veniturilor pe care le-a obținut prin încălcarea legii în bunuri care creau impresia că erau obținute cu respectarea legii. Acesta și-a început activitatea ilegală de care este învinuit în 2016, ulterior fiind pornită cauza penală, iar cum s-a eschivat de la urmărirea penală, acesta a trebuit să fie dat în căutare internațională.

Potrivit procurorilor, fostul șef INI ar fi obținut numeroase bunuri în valoare semnificativ diferită de declarațiile lui de avere din acea perioadă. Este vorba de casă la sol, apartamente, autoturisme înscrise pe mai multe rude apropiate, dar și safeuri bancare cu zeci de mii de euro și dolari depozitați.

Suplimentar, veniturile presupus ilegale i-au permis să-și întrețină copilul aflat în afara țării.

Reținerea acestuia a avut loc în baza mandatului și încheierii judecătorești emise la solicitarea procurorilor, în decembrie 2016. Pronunțarea încheierii privind reținerea învinuitului a avut loc în lipsa acestuia. În perioada în care acesta s-a eschivat, procurorii au desfășurat acțiuni de urmărire penală, care va întări materialul probator, în sensul tragerii lui la răspundere, afirmă Procuratura Anticorupție.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie