Autoritățile de la Berlin își justifică decizia de a expulza doi diplomați ruși prin refuzul Moscovei de a colabora în ancheta pentru elucidarea circumstanţelor omorului fostului lider cecen. Potrivit unui articol publicat de cotidianul „Der Spiegel” [Der Şpighel], citat de Euronews, experții criminaliști l-au identificat pe asasin ca fiind cetățeanul rus Vadim Krasikov, arestat în timp ce încerca să scape de arma crimei, dar el a refuzat să coopereze cu autoritățile. Individul ar fi ajuns în Germania folosind un pașaport rusesc emis pe numele Vadim Sokolov. Mai mult, ar fi primit un număr de identificare fiscală cu câteva zile înainte de a solicita o viză Schengen pentru a călători în Uniunea Europeană, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea directă a statului rus, susțin jurnaliștii germani. Kremlinul a negat cu vehemență vreo legătură cu acest caz. O anchetă publicată de cotidianul francez „Le Monde” pune însă la îndoială credibilitatea Moscovei. Materialul jurnalistic, ce se bazează pe surse secrete, relevă că agenţi ai Serviciului rus de Informaţii Militare, specializaţi în asasinate, au coordonat operaţiuni din localităţi situate în estul Franţei, acţionând în mai multe ţări europene, inclusiv în Republica Moldova. Autoritățile franceze ar fi depistat 15 membri ai unei unităţi ruse de elită care au circulat prin Europa în perioada 2014-2018 și ar fi utilizat Franţa ca bază de operațiuni. Potrivit surselor citate de „Le Monde”, cei 15 agenţi au mai acționat în Marea Britanie, Germania, Bulgaria, peninsula Crimeea şi Muntenegru. Deocamdată, Moscova nu a comentat informațiile.