Ne îndepărtăm tot mai mult de centrul satului Gordinești. Casele rămân în urma noastră și ne pomenim printre dealurile stâncoase ale localității, unde râul Racovăț curge liniștit. Ne continuăm calea pe un drum care poate fi parcurs cu greu, atât pe jos, cât și cu mașina, și peste câțiva kilometri - un verde aprins. O pădure. Pe de o parte și alta a drumului - copaci care se înalță sus de tot. Și deodată, liniște...

Tot mergând pe acest drum, ajungem în mijlocul pădurii. Aici găsim o gospodărie, parcă ruptă de realitate. Scăldată în razele solare, care își fac loc printre coroanele copacilor, gospodăria mai păstrează oalele vechi, cu care, pe timpuri erau acoperite casele. O bătrână locuiește aici, singură.

Cu greu deslușește sunetele, dar când a văzut că vrem să discutăm cu ea, zâmbetul nu-i mai dispărea și a început să ne povestească despre viața ei.

Iată de ce nu îi este frică în pădurea în care, acum 60 de ani, a fost adusă de alesul inimii ei.

Aici și-a crescut copiii, cei trei băieți.

Fotografiile sunt pentru ea o amintire a vremurilor la care ține mult și pe care nu le poate întoarce, oricât de mult ar vrea.

Caprele pasc nu departe de casă, iar bătrâna merge să le dea apă de băut.

Într-un locșor dosit, țese covoare. Are stative, iar ca să ajungă la ele, pășește prin urzicile care au împânzit cărarea.

De lucru este destul. Cum se lasă de țesut, se apucă de cosit iarbă. Are companie. Capra cea mică mai trage câte o fugă pe acasă. Se cațără pe unde vrea ea și mănâncă din iarba neatinsă încă de coasă.

Iarba cosită este întoarsă cu furca, pe o parte și pe alta, ca să se usuce bine și la iarnă să servească drept hrană pentru capre.

E o rutină zilnică pentru bătrână, dar când îi mai calcă cineva prin gospodărie, ea devine și mai fericită.