Din 2017 și până în 2019 numărul cazurilor de tratament inuman în penitenciare s-au dublat
Social 19 ianuarie 2021, 19:31 | 892

Între timp, numărul cazurilor de tratament inuman în penitenciare s-a dublat în 2019, comparativ cu anul 2017. Datele se conțin în raportul realizat de Institutul pentru Democrație, împreună cu biroul avocatului poporului și cu susținerea Uniunii Europene. Astfel, în ultimii ani situația în penitenciarele din țară s-a înrăutățit, în ciuda avertizărilor venite din partea UE, dar și a condamnărilor la CEDO. Numai în anul 2019, Administrația Națională a Penitenciarelor a primit peste o mie de plângeri privind condițiile inumane de detenție.

ALEXANDRU ZUBCO, Șeful secției prevenirea torturii din cadrului oficiului avocatului poporului: „Această intituție a primit pe parcursul anului 2019 peste o mie și o sută de plângeri cu privire la situatia respectării drepturilor în perioada de detenție și intituția ombudsmanului a primit în 2019 peste 800 de plângeri de la deținuți, care se referă la lipsa condițiilor medicale, lipsa igienei etc.”

Din 2017 și până în 2019 numărul cazurilor de tratamente inumane, raportate de deținuți, a crescut cu 50 la sută, desi ar fi trebuit să scadă, spune expertul de la biroul avocatului poporului. Astfel, dacă în 2017 au fost înregistrate 400 de plângeri, în 2019 au fost de peste opt sute. O altă neregulă gravă admisă de autorități este supraaglomerarea spațiilor. Dacă în penitenciarul numărul 13, din Chișinău este loc pentru aproximativ 500 de deținuți, acolo ar fi închiși peste 900, afirmă experții, care au studiat datele din toate penitenciarele de pe teritoriul țării.

ALEXANDRU ZUBCO, Șeful secției prevenirea torturii din cadrului oficiului avocatului poporului: „Dintre cei 6700 de deținuți, de la data elaborării acestui raport peste 4900 dintre aceștia se află în condiții de sub limita admisă, adică sub patru metri patrați, ceea ce presupune apriore că persoanele sunt supuse unui tratament inuman. „

În schimb, specialișii spun că sunt în scădere cazurile când este aplicată forma clasică de tortură, ceea ce înseamnă că unii deținuți sunt bătuți pentru a face declarații or pentru a fi intimidați.

Astfel dacă în 2017 au fost pornite 49 de cauze penale pentru aplicarea violenței, în 2019 au fost înregistrate 13 cauze. Se atestă și o ușoară îmbunătățire a condițiilor în izolatoarele de detenție de la secțiile de poliție din țară. Multe dintre acestea au fost renovate în ultimii ani cu suportul Uniunii Europene. În țara noastră sunt 17 instuții privative de libertate, iar specialiștii internaționali atenționează în continuare autopritățile de la Chișinău despre situația precară din penitenciare. Între timp, într-un singur an - 2019, Moldova a fost condamnată la CEDO pentru condițiile inumane din penitenciare de 54 de ori. La scurt timp după ce fostul premierul Vlad Filat a fost eliberat preventiv din detenție din aceleași motive, autoritățile au aplicat moratoriu asupra mecanismului compensatoriu. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a motivat că instanțele de judecată aplică excesiv mecanismul, iar mulți condamnați sunt eliberați din închisoare, ceea ce pune în pericol securitatea națională. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, aproape 75% dintre deținuți s-au adresat în judecată cu această solicitare.

Opinia ta contează. Comentează!