Numărul vizitatorilor din muzee a scăzut brusc din cauza pandemiei
Social 30 iunie 2020, 20:35 | 737

Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală este deschis în ciuda pandemiei. Vizitatorii pot admira până la finele lunii iulie expoziția „Costumul popular - element de identitate culturală”. Lume este, dar prea puțină, spun muzeografii. Dacă înainte veneau 100-200 de oameni, zilnic, acum abia de intră zece.

Câțiva vizitatori, pe care i-am întâlnit, ne-au spus că acum este momentul pentru revelații...

În altă parte a orașului e alt peisaj. Piața Centrală a fost arhiplină de oameni.

De mâine, 1 iulie, piețele din Chișinău vor activa după programul obișnuit, de până la pandemia de COVID, adică între orele 05:00 și 19:00, inclusiv în zilele de odihnă. Decizia a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică. Potrivit documentului, zilele de luni vor fi sanitare. De asemenea, se interzice accesul copiilor mai mici de șapte ani pe teritoriul piețelor. În continuare, comerțul ambulant în preajma târgurilor NU este permis. Tot de mâine, și centrele comerciale din Chișinău vor activa conform programului obișnuit, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției COVID-19. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie