Secție COVID-19 în orașul Călărași
Social 14 iulie 2020, 00:02 | 1542

Pacienții infectați cu noul tip de coronavirus din raionul Călărași nu mai sunt transportați la spitalul din Nisporeni.

Numărul oamenilor contaminați cu noul coronavirus în raionul Călărași este în creștere, așa că acum trei zile a fost deschis un centru specializat în acest oraș. Secția activată recent are 20 de paturi destinate bolnavilor în stare de gravitate medie și ușoară. Sunt internați pacienți care au simptome de COVID-19 și cei cărora le-a fost confirmată infecția. În secție sunt deja cinci bolnavi, printre care și un copil. În Centrul COVID din Călărași muncesc doi doctori, trei infirmiere și patru asistenți medicali, printre care și un student. Cadrele medicale vor lucra câte 14 zile, după care se vor schimba cu alți colegi. Potrivit primarului orașului Călărași, situația a fost sub control, dar după ce au fost redeschise piețele, numărul celor contaminați a crescut.

Înainte de a fi deschisă o secție COVID în orașul Călărași, pacienții din acest raion erau duși la Spitalul Raional Nisporeni.

Prima pacientă internată în Centrul COVID din Călărași este o femeie de 71 de ani.

Este singura bolnavă internată, căreia până acum i-a fost confirmată infecția. Alți trei adulți și un copil așteaptă rezultatele testelor.

În Centrul Social, unde a fost deschisă secția COVID, sunt 20 de paturi.

În Centrul COVID din Călărași activează acum doi medici: un internist și un pediatru.

Alături de medici muncesc trei infirmiere și patru asistenți, printre care și un student, care face practica în secția COVID. Lucrătorii medicali vor activa câte 14 zile, după care vor fi înlocuiți de alți colegi.

Cadrele medicale nu merg acasă. Au fost cazați într-un hotel.

Primarul orașului Călărași, Ion Olari, ne-a spus că numărul localnicilor infectați a crescut după ce au fost scoase unele restricții.

În raionul Călărași s-au contaminat, în total, peste 200 de oameni, inclusiv aproximativ 60 de locuitori ai orașului. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie