O companie din Chișinău, fondată de un fost deținut, oferă locuri de muncă persoanelor certate cu legea
Social 7 februarie 2022, 21:09 | 1555

Republica Moldova are, oficial, 12 mii de consumatori de droguri. Neoficial, numărul acestora ar depăși 100 de mii. Deseori, dependența de droguri îi duce după gratii, iar când ies de acolo, viața nu mai e la fel. Nu mai au o familie care să-i accepte sau măcar un loc de muncă. După numeroase încercări eșuate de a-și găsi un rost în viață, mai mult de jumătate dintre cei ajunși în libertate se întoarce după gratii. După ce a trecut printr-o astfel de experiență, un om de afaceri de la noi a deschis o întreprindere, care oferă o șansă acestor oameni.

Cu doar opt clase și dependent sever de droguri, în tinerețe, Vladimir mereu căuta cum să facă ușor bani. Alegerile greșite l-au adus în repetate rânduri după gratii, unde a stat în total cinci ani. În 2002, când a ieșit din închisoare, a ales o cale nouă. Un om de afaceri i-a întins o mână de ajutor și l-a angajat în compania sa.

VLADIMIR GAIȚ, om de afaceri: "M-a mirat că el nu m-a alungat, dar a spus că se va gândi cum să mă ajute. Mai târziu mi-a spus că pot să trec un curs de reabilitare, iar eu am acceptat propunerea. Narcomania este o consecință. Există cauze care ne-au adus la asta și cu ele trebuie să ne clarificăm."

Impresionat de gestul care practic l-a salvat, Vladimir Gaiț a decis să creeze propria companie, cu scopul de a ajuta oamenii aflați în situații similare.

VLADIMIR GAIȚ, om de afaceri: "În viața mea am avut o persoană care m-a ajutat, care mi-a înțeles problema. Dar în perioada aceea, atitudinea față de narcomani era negativă. Unul dintre scopurile businessului este să influențeze societatea, să o schimbe în bine. Nu e doar despre bani."

Acum Vladimir este și el un prosper om de afaceri, conducătorul unei companii-lider în domeniul construcțiilor din sticlă și metal, cu o cifră anuală de afaceri de peste 2 milioane de euro.

De câteva zile aici lucrează și Pavel, care după mai bine de 20 de ani de consum de droguri și 15 ani petrecuți după gratii, a decis să-și reia viața de la capăt. Spune că până a ajunge să lucreze aici, a așteptat de mai multe ori un sunet după interviurile de angajare. Desigur, nimeni nu îl mai suna.

PAVEL, fost consumator de droguri: "Nu e greu să găsești lucru pentru o zi, dar nu te motivează, nu există creștere și nici nu prea vrei să ajungi la pensie fiind măturător. Oamenii se uită la noi prin prisma prejudecăților. Au nevoie de timp ca să înceapă să aibă încredere în noi. Dar răbdare nu au."

VLADIMIR GAIȚ, om de afaceri: "Băieții vin pentru că își dau seama că aici vor fi înțeleși, le este mai ușor, nu le mai trebuie să ascundă ceva. Dau oamenilor atâtea șanse de câte au nevoie. Dacă Dumnezeu mi-a dat șansa să trăiesc, nu am dreptul să nu ofer o șansă și altora."

ALEXANDRU, fost consumator de droguri: "Dacă ai făcut pușcărie, nu înseamnă că nu te poți schimba. Sunt foarte mulți băieți talentați și capabili care pur și simplu au făcut greșeli în viață."

Astăzi, la compania lui Vladimir Gaiț activează aproximativ 60 de angajați. 80 la sută sunt persoane certate cu legea. În 2018, compania a primit Premiul pentru Drepturile Omului, decernat de ONU Moldova, pentru abordarea incluzivă a procesului de recrutare. În Moldova există însă puține companii la fel de deschise pentru persoanele aflate în dificultate, susțin experții.

ALEXANDRU KURASHEV, director, Asociația Afacerilor Social Responsabile: "Companiile au aceste valori în filosofia lor. Dar deocamdată nu înțeleg cum pot lăsa businessul și să se ocupe de antreprenoriat social."

Afacerile trebuie să meargă dincolo de venituri, consideră specialiștii. Asigurarea egalității prin intermediul unui business responsabil, care promovează drepturile omului și abilitează persoanele să-și revendice drepturile este cea mai potrivită cale pentru a reduce inegalitățile.

ALEXANDRU KURASHEV, director, Asociația Afacerilor Social Responsabile: "Nu avem nevoie să inventăm bicicleta în Moldova. Putem prelua experiența și adapta asta la realitățile noastre."

În Moldova, aproximativ 2.700 de deținuți ajung anual în libertate, jumătate dintre ei revenind după gratii. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă deoarece nu-și găsesc un loc stabil de muncă.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie