Șeful Autorității Aeronautice Civile ar fi fost obligat să-și dea demisia
Social 8 aprilie 2020, 19:54 | 1401

Directorul Autorității Aeronautice Civile, Eugen Coștei, afirmă că ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, i-ar fi cerut să-și dea demisia. Coștei consideră însă că nu există temei legal pentru plecarea sa din funcție. Reprezentanții Ministerului Economiei ne-au promis că vor veni cu un comentariu, dar acest lucru nu s-a întâmplat până la ora editării știrii.

Eugen Coștei ne-a mai spus că a rămas să-și exercite obligațiile de serviciu pentru că n-ar exista temei legal pentru eliberarea sa din funcție.

În același timp, fostul șef al Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MoldAtsa” SORIN STATI a scris pe pagina sa de pe o rețea de socializare că Eugen Coștei și-ar obliga subalternii să semneze o declarație în susținerea sa. Coștei ne-a confirmat că există un asemenea demers, care ar fi venit de la colegii săi, iar el NU forțează pe nimeni să-l semneze.

Reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii ne-au spus că vor veni cu o reacție mai târziu, dar acest lucru nu s-a întâmplat până la ora editării știrii. Eugen Coștei a fost numit în funcția de șef al Autorității Aeronautice Civile în luna decembrie a anului trecut, de ministrul de atunci al Economiei și Infrastructurii Anatol Usatâi. 

Opinia ta contează. Comentează!