VLADIMIR NEMȚANU, fost investitor: "Îmi pare că o să avem un litigiu în instanță și apoi vom vedea care e părerea. Cred că în instanță, vom vedea cine și ce drept a avut."

Fostul șef MoldAtsa, Sorin Stati, a declarat la Jurnal TV că Glorinal este supusă unui atac raider.

SORIN STATI, fost șef MoldAtsa: "După ce compania ”Glorinal” și-a onorat obligațiunile față de aceste contracte, dar aici este o problemă ceea ce ține de fațadă, eu vreau să arăt și minusurile pe care le-au avut și Glorinal, acolo erau câteva probleme care au fost epuizate. Oricum frații Nemțanu au refuzat să preia aceste spații comerciale și au solicitat banii înapoi."

Stati a mai afirmat că principalii beneficiari ai atacului sunt frații Nemțanu.

Fratele lui Vladimir Nemțanu, Oleg ne-a solicitat să-i expediem toate întrebările în formă scrisă. Până la publicarea știrii, nu am primit un răspuns.Primele acuzații privind atacul raider asupra companiei Glorinal au fost lansate de avocații firmei de construcție Glorinal, pe 16 septembrie 2020. Ei au declarat într-o conferință de presă că factorii de decizie din cadrul companiei au fost reținuți abuziv, iar anumite persoane încearcă să inducă în eroare opinia publică. Apărătorul Victor Munteanu a menționat că frații Nemțanu nu au locuit niciodată în blocul dat în exploatare. Iar timp de doi ani, administratorul companiei Glorinal nu ar fi reușit să-i contacteze pe clienți. În 2017 aceștia au apărut și au inițiat cerere de reziliere a contractului de investiții. Frații Vladimir și Oleg Nemțanu au respins atunci declarațiile avocaților, menționând că agentul economic nu și-a respectat angajamentele față de ei, ca investitori în imobile, ceea ce a și dus la acționarea companiei în judecată.