Toți locuitorii unui bloc din Stăuceni se află în izolare pentru următoarele 14 zile
Social 7 aprilie 2020, 19:49 | 1341

Toți locuitorii unui bloc din Stăuceni se află în izolare pentru următoarele 14 zile. Decizia a fost luată de Comisia locală pentru Situații Excepționale, după ce în casă a fost înregistrat un caz de infectare cu COVID-19. În acest sens primăria comunei a venit cu un set de reguli pe perioada regimului de izolare, pe care locatarii trebuie să le respecte.

În blocul din Stăuceni locuiesc 386 de familii care stau acum in autoizolare. Se întâmpla după ce unul dintre locatari ar fi intrat în contact cu o persoana venită de peste hotare, iar mai apoi a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Decizia de a izola blocul a fost luată imediat ce s-a aflat că unul dintre locatari este infectat.

Potrivit lui Alexandru Vornicu, oamenii nu s-au împotrivit când li s-a spus că trebuie să stea în casă.

Cât ne-am aflat la fața locului, am reușit să vorbim cu doar o singură persoană, care se întorcea de la cumpărături.

Pe perioada regimului impus, toate cele 386 de familii vor trebui să respecte un set de reguli.

Potrivit celui din urmă recensământ, din 2014, comuna Stăuceni are o populație de 8 mii 694 de locuitori. 

Opinia ta contează. Comentează!