Herman von Hebel și Bernard Lavigne au devenit membri ai Comisiei evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor
Politic 6 martie 2026, 18:39 | 340

Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne membri ai Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor. Ei au fost votați astăzi de 53 de deputați ai puterii. Se întâmplă după ce legislatorii PAS au aprobat ieri în două lecturi un amendament care stabilește că membrii comisiilor, propuși de partenerii internaționali, pot fi aleși cu votul a 51 de deputați în loc de 61. Opoziția a criticat mișcarea și a scandat de la tribuna Parlamentului.

RENATO USATÎI, deputat „Partidul Nostru”: "Mie îmi place că voi cunoașteți că asta este o fărădelege. Eu, ca să nu vă iau prea mult timp vă spun un lucru, în Republica Moldova nu a mai rămas justiție. Puteți să spuneți ce vreți de Dodon, de Plahiș, de Costea Botnari, care umbla cu borseta și ziua și noaptea, dar în țara asta nu mai este justiție."

VLAD BATRÎNCEA, deputat PSRM: "Aici nimeni nu este păpușă. Convingeți, atrageți și fiecare să simtă că pune umărul. Dar nu așa, când ne puneți în șase minute să aprobăm decizii și încă spuneți că noi ceva nu înțelegem. Poate noi și părem mai proști, dar nu chiar așa."

ION CHICU, deputat Blocul „Alternativa”: "Nu înțeleg de ce ați făcut acest lucru. Ați vrut să umiliți opoziția? Credeți-mă că nu ne-ați umilit. Voi v-ați discreditat pe voi și statul Republica Moldova. Și i-ați umilit pe parteneri, care au înaintat atâția candidați."

VASILE GRĂDINARU, deputat PAS: "Pentru a preveni blocajele inclusiv pe viitor am recurs la această modificare. Da, poate ar fi trebuit mai mult să discutăm, să dezbatem modificarea legislativă. Eu aici pot sa accept critici. Dar pe esență eu cred că s-a procedat corect și s-a deblocat o situație nu doar pentru acest caz, dar și pentru altele în viitor."

DOINA GHERMAN, vicepreședintele Parlamentului: "Voi - și asta o spun foarte clar - vreți să blocați reforma. Vreți să țineți această reformă captivă ca ea să nu meargă. Dar am o veste proastă pentru voi dragi colegi și pentru corupții din sistem - noi avem voturi."

Modificările operate în grabă la legea privind desemnarea membrilor Comisiei de evaluare a procurorilor sunt criticate de experți în justiție. Centrul de Resurse Juridice din Moldova avertizează că noile prevederi pot afecta credibilitatea reformei.

COMUNICATUL CRJM: "Ne îngrijorează viteza și modul în care a fost introdus și adoptat amendamentul. Nu au existat consultări publice și nu s-a respectat principiul consensului politic recomandat de partenerii europeni. Subliniem că această comisie nu este blocată și își poate continua activitatea."

De partea cealaltă, președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că nu a văzut argumente clare în criticile formulate de societatea civilă.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Noi avem un mandat foarte limitat și trebuie să ne mișcăm repede. Reforma este întârziată și vă spun asta în cunoștință de cauză. Argumentele că Comisia este funcțională... Scuzați, vă rog, dar cu viteza cu care ne mișcăm, vom avea nevoie de ani lumină."

Iar președinta Maia Sandu consideră că rectificările la numirea membrilor Comisiei Vetting reprezintă o soluție de deblocare, în condițiile în care în opoziția nu susține reforma justiției.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Nu vorbim de schimbarea Constituției, vorbim doar despre numirea unor membri în Comisia de Vetting. Dacă nu s-au găsit 61, e firesc să existe o soluție de deblocare. Ce membru al opoziției susține reforma justiției? Unii în programe au scris despre desființarea comisiilor de vetting, alții au vorbit de sute de ori că nu le place evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Înțeleg că nu le place, lor le place altfel de comunicare cu judecătorii și procurorii, nu reforme."

Șefa statului a menționat că cele mai multe atacuri au fost în adresa membilor Comisiei Pre-vetting, condusă de Herman von Hebel. Majoritatea parlamentară a redus pragul de vot necesar pentru numirea experților internaționali în Comisia de evaluare externă a procurorilor de la 61 la 51 de voturi, după ce cu o săptămână în urma nu i-a putut numi din lipsă de voturi. Amendamentul a fost adoptat în două lecturi cu votul a 55 de deputați.

Opinia ta contează. Comentează!