Respectul se cultivă prin comunicare
Social 23 septembrie 2020, 20:16 | 1344

Polițiștii din raionul Ialoveni se pornesc pe la casele oamenilor. Campania ce are drept scop sporirea încrederii în poliție, face parte dintr-un proiect transfrontalier și a fost lansat astăzi. Comunicarea cu oamenii din localități face parte dintr-un program de instruire la care vor participa atât polițiștii din Ialoveni, cât și cei din județul Iași. Proiectul este finanțat de UE și prevede, între aletele, achiziționarea de automobile și echipamente pentru inspectoratele de poliție de pe ambele maluri ale Prutului.

Momentan, încrederea locuitorilor din Ialoveni în oamenii cu epoleți este foarte joasă, susține managerul proiectului Anatolie Dimitriu. El este convins că anume comunicarea ar putea soluționa această problemă.

ANATOLIE DIMITRIU, manager de proiect în raionul Ialoveni, Republica Moldova: "În 2017 cetățenii din raionul Ialoveni spuneau că încrederea în poliție este de doar 30 la sută, după puțin a mai crescut, la 33 - 35.Vom avea în raionul Ialoveni 100 de întâlniri."

VITALIE ȚURCAN, șeful Inspectoratului de Poliție Ialoveni: "Foarte multe adresări sunt la poliție, care nu sunt de competența poliției, o să aducem la cunoștință primordial competența poliției,o să discutăm despre toate problemele care sunt în localitate, despre infracționalitate, contravenții."

Metodele moderne de investigare și urmărire penală în vederea combaterii infracționalității, protecția și respectarea drepturilor omului, dar și comunicarea cu membrii comunității, sunt subiectele de bază ale instruirilor la care vor participa polițiștii din Ialoveni și cei din județul Iași.

ANATOLIE DIMITRIU, manager de proiect în raionul Ialoveni, Republica Moldova: "În decurs de 12 luni vom avea seminare de formare și de instruire a polițiștilor din Ialoveni, care vor merge la Iași."

GHEORGHE FOTEA, manager de proiect în județul Iași, România președintele Asociației Internaționale a Polițiștilor Regiune 1 Iași: "Grupul țintă, care va beneficia de pregătire, cuprinde 95 de polițiști din raionul Ialoveni și 55 din Inspectoratul de Poliție al județului Iași. Și poliția din România și, cu siguranță, poliția din Moldova trebuie să facă mai mult în ce privește comunicarea cu cetățenii."

În cadrul proiectului poliția din Ialoveni și cea din Iași urmează să primească echipamente noi.

VITALIE ȚURCAN, șeful Inspectoratului de Poliție Ialoveni: "Trei automobile, urmează să fie donate Inspectoratului de Poliție, plus la aceasta calculatoare, imprimante, mai multă tehnică care ne-ar ajuta și ne-ar îmbunătăți activitatea."

Valoarea totală a proiectului lansat astăzi este de 209 mii 570 de euro.

DANIEL IONIȚĂ, ambasadorul României în Republica Moldova: "Din astfel de proiecte de interacțiune între specialiștii de cele două maluri ale Prutului se pot naște competențe. Competențe care ajută, până la urmă, ca noi, cetățenii, să avem o viață mai bună."

Proiectul ”Poduri pentru creșterea încrederii între poliție și cetățenii raionului Ialoveni și județului Iași” este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie