Gerul din această săptămână au fost un adevărat test de rezistență pentru viitorii șoferi
Social 14 ianuarie 2022, 15:50 | 12404

Gerul din această săptămână au fost un adevărat test de rezistență pentru viitorii șoferi. Cei care au susținut examenul proba practică au fost nevoiți să aștepte ore în șir afară, în frig, chiar dacă aveau programare. Am apelat la Agenția Servicii Publice, care să ne explice situația, dar nu avem un răspuns, deocamdată.

Ruxanda Tabuncic s-a programat pe 12 ianuarie, la ora opt dimineața, să susțină examenul auto, proba practică. Deoarece avea o urgență, a achitat un tarif dublu pentru a fi testată mai repede, dar nu a fost să fie.

RUXANDA TABUNCIC, locuitoare Chișinău: "Eu la 14:03 am intrat în mașină având programare la ora opt dimineața. Înțeleg, poate 30 de minute, o oră maxim întârziere, dar să intru eu peste șase ore și trei minute la examen de la ora programată îmi pare o bătaie de joc. Ok, am dat acest examen și am vrut repejor, că dacă treci de poligon poți să dai în oraș examenul. Doamna îmi spune că nu știu dacă o să reușim, la ora 16:30 se închide agenția și eu îi zic nu doamnă, eu de la ora opt stau aici."

Tânăra ne-a explicat de ce candidații stau afară, chiar dacă pe teritoriul Agenției se află o sală de așteptare.

RUXANDA TABUNCIC, locuitoare Chișinău: "Mi se pare o aberație totală să stai tu afară să te aștepte să te strige cu o voce de om, chiar dacă este o sală de așteptare, și trebuie să stai pe nervi dacă te-a strigat sau nu, pentru că dacă te strigă și tu nu reacționezi, dosarul tău se duce la urmă."

Pe 13 ianuarie, la aceeași Secție calificare a conducătorilor auto din Chișinău am văzut o situație similară celei relatate de Ruxanda Tabuncic. Oamenii stau afară, se încălzesc cum pot, cu băuturi calde sau cu gândul că vor susține examenul.

Am trimis o solicitare la reprezentanții Agenției Servicii Publice pentru a ne oferi un comentariu la acest subiect, dar deocamdată nu am primit un răspuns.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie