IDIS Viitorul: criza energetică, însoțită de prețuri mari la carburanți și gaze naturale, va continua și în 2022
Social 24 ianuarie 2022, 22:42 | 1027

Creșterea economică a Republicii Moldova se va tempera în anul curent, iar criza energetică și prețurile mari la carburanți și gaze vor continua să ne streseze. Sunt unele dintre concluziile studiului ”Predicții 2022”, publicat de IDIS Viitorul. Experții atenționează în context că Guvernul ar trebui să revadă măsurile compensatorii pentru populație.

Potrivit experților ”IDIS Viitorul”, recuperarea economică - după blocajele pandemice din 2020 - va continua și în acest an, însă această creștere a Produsului Intern Brut va fi mai lentă decât în anul trecut.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert IDIS Viitorul: "Cuvântul cheie pentru majoritatea proceselor economice, inclusiv pentru sistemul financiar și comerțul extern, este temperarea. Dacă în 2020 am avut o scădere a majorității indicatorilor, iar în 2021 am avut o recuperare bună a economiei, atunci în 2022 va fi o temperare. Efectele din 2021 de creștere destul de puternică nu vor mai fi în 2022 deoarece s-au epuizat."

Expertul s-a referit și la așa-numita ”cruce demografică”, caracterizată prin faptul că, în prezent, s-a egalat grupul de vârstă a populației de 18-35 ani cu grupul de vârstă de peste 60 de ani. Mai grav - în anul curent grupul persoanelor tinere va fi mai mic decât cel al persoanelor în etate. Se întâmplă deoarece numărul populației care intră în câmpul muncii a scăzut cu 300 de mii de persoane. În ceea ce privește sectorul energetic, expertul Ion Muntean a prognozat că, în anul curent, va continua criza din 2021. Mai exact, prețurile la gazele naturale pe piața europeană ar urma să se mențină ridicate în primele șase luni ale anului curent.

ION MUNTEAN, expert IDIS Viitorul: "Un alt factor care va menține ridicate prețurile spot îl reprezintă intenția și cererea sporită în trimestrul doi și trei al anului 2022, când țările din regiune care au epuizat rezervele în ultimii doi ani de zile vot încerca să-și restabilească aceste rezerve. Prin urmare, fiind cererea mare, urmează și prețurile să se mențină."

Prin urmare, în opinia economiștilor, Guvernul ar trebui să revadă măsurile compensatorii pentru populația afectată de creșterea tarifelor la resursele energetice.

Opinia ta contează. Comentează!