Explozie la o uzină chimică din Spania
Externe 15 ianuarie 2020, 15:49 | 1314

Un om a murit, iar alți opt au fost grav răniți în urma unei explozii produse într-o o uzină chimică din nord-estul Spaniei. Amănunte aflați din următorul grupaj de știri.

SPANIA Deflagrația, urmată de un incendiu de amploare, s-a produs într-o uzină chimică din orașul Tarragona, iar flăcările şi coloana de fum negru au fost vizibile de la zeci de kilometri. Numeroase echipaje de pompieri şi ambulanţe au fost mobilizate la faţa locului, în timp ce localnicii au fost îndemnați să rămână în case şi să ţină ferestrele închise. În urma exploziei, un muncitor a murit, iar opt s-au ales cu arsuri. Cauza deflagrației nu a fost stabilită încă. Autoritățile bănuiesc un accident chimic și încearcă să stabilească dacă în aer au ajuns substanțe periculoase pentru sănătate.

PAKISTAN Vremea rea face victime în Pakistan. Cel puţin 93 de persoane au murit şi alte 76 au fost rănite în urma ninsorilor abundente, care au provocat avalanșe și alunecări de teren. Autoritățile au anunțat că zeci de localități rămân izolate din cauza nămeților și au dispus implicarea armatei în operațiunile de salvare. Victime s-au înregistrat și în Afganistan. Cel puțin 40 de oameni au murit, iar alți 60 au fost răniți după ce locuințele lor s-au prăbușit sub greutatea zăpezii. Mai multe drumuri principale au fost închise în provinciile din centrul şi nordul ţării, lucru care îngreunează intervenția salvatorilor.

STATELE UNITE O tornadă violentă s-a produs în statul american Carolina de Sud. Vijelia, care a lovit cu rafale de până la 130 de kilometri pe oră, a avariat zeci de clădiri și a făcut prăpăd în parcarea unei școli, unde mai multe mașini au fost distruse. Trei elevi au ajuns la spital, dar potrivit medicilor, viaţa lor nu este în pericol. Pagubele materiale nu au fost încă estimate, dar se anunță considerabile, potrivit autorităţilor locale. 

Opinia ta contează. Comentează!