Citația i-a fost trimisă aseară Laurei Codruța Kovesi. Ea este suspectată într-un dosar de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Fosta șefă a DNA a declarat pentru Digi24 că această citaţie vine în momentul în care ea se pregăteşte să susţină încă o probă în concursul pentru funcţia de procuror-şef european.

Laura Codruța Kovesi consideră că este vorba despre o metodă abuzivă de a o împiedica să ocupe funcția de procuror-șef al Parchetului European.

Laura Codruța Kovesi a spus că se va prezenta vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, întrucât interviul pentru postul de procuror-șef al Parchetului European urmează să aibă loc pe 26 februarie. Pe de altă parte, șefa adjunctă a Secţiei de anchetare a magistraţilor, procurorul Adina Florea, a declarat astăzi că dosarul respectiv a fost deschis în urma plângerii depuse în decembrie 2018 de către omul de afaceri și fostul deputat Sebastian Ghiţă. Anterior, ministrul român al Justiției, Tudorel Toader, a afirmat că va acționa pentru ca fosta șefă a DNA să nu obțină funcția de procuror-șef al Parchetului European. Declarația acestuia a fost criticată dur de mai mulți politicieni din țară dar și eurodeputați. Acum, însă, Toader a spus că nu ar avea nicio legătură cu anchetarea lui Kovesi de către Secția de investigare a infracţiunilor din justiţie. În același timp, oficiali din Austria și Germania, dar și Partidul Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, au anunțat că o vor vota pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția la care aspiră.