Au însușit o meserie după gratii
Social 18 octombrie 2019, 19:22 | 2899

Zece tineri care isi ispasesc pedeapsa in penitenciarul din Goian au insusit profesia de lacatus-electrician. Dupa cinci luni de studii, astazi au sustinut examenul intr-un atelier al Scolii Profesionale nr. 7 din Chisinau. Proaspetii absolventi ne-au spus ca le place meseria si ar vrea ca atunci cand vor fi eliberati sa se angajeze in domeniul respectiv.

Ion a început să studieze la un liceu cu profil sportiv, dar a ajuns după gratii și nu a mai reușit să termine acea şcoală.

La cursurile pe care le-a făcut alături de alți nouă băieți, a învățat în primul rând teorie.

După ce au însuşit teoria, ucenicii au pus în practică cele învățate şi au fost admiși la examen.

Şi Nicolae a urmat mai multe cursuri.

Deținuții au fost instruiți în cadrul unui proiect finanțat de o asociaţie din Gerrmania XXXXXXXXXX, care a fost implementat de Fundația „Regina Pacis”.

Potrivit directoarei Administrației Naționale a Penitenciarelor, cei mai mulți adolescenți se angajează atunci când ies din închisoare. În prezent, în penitenciarul din Goian se află 30 de tineri.

Autoritățile au mai spus că numărul adolescenților care au ajuns după gratii a crescut în ultimii doi ani, iar infracțiunile pentru care sunt privați de libertate sunt din ce în ce mai grave. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie