Autoritățile organizează un maraton de vaccinare pentru profesorii și educatorii din Chișinău
Social 30 iulie 2021, 19:52 | 1113

Autoritățile organizează un maraton de vaccinare pentru profesorii și educatorii din capitală, cu genericul ”Hai la școală în siguranță”. Evenimentul se desfășoară timp de două zile, începând de astăzi, la Centrul municipal de imunizare de pe strada Petru Rareș, 18 de la ora 08.00 până la ora 17.00.

În prima zi au fost invitate pentru imunizare cadrele didactice și personalul auxiliar din şcoli și grădiniţe, iar sâmbătă sunt așteptați să primească serul anti-COVID angajaţii Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului şi cei ai Direcţiei Cultură. La maraton vor fi puse la dispoziția doritorilor de a se imuniza serurile Pfizer, Johnson&Johnson, AstraZeneca, Sinovac și va fi realizat rapelul cu Sputnik V. În preajma Centrului municipal de vaccinare au fost instalate corturi anticaniculă.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE