Șase deputați au anunțat că părăsesc fracțiunea PD și formează un nou grup parlamentar
Politic 19 februarie 2020, 18:02 | 2701

Scindare în Partidul Democrat! Șase deputați în frunte cu Andrian Candu au anunțat că părăsesc fracțiunea PD și formează un nou grup parlamentar. Din acesta mai fac parte Vladimir Cebotari, Sergiu Sârbu, Corneliu Padnevici, Grigore Repeșciuc și Eleonora Graur. Cei șase critică dur conducerea formațiunii politice în frunte cu Pavel Filip și spun că nu sunt de acord cu formarea unei alianțe cu socialiștii. În replică, Pavel Filip afirmă că este vorba despre ”o decizie previzibilă și de diferențe mari de viziuni între partid și grupul celor șase.”

Andrian Candu spune că în Partidul Democrat s-au format trei grupuri: Nichiforciuc, Filip și Candu, iar el și ceilalți cinci colegi de-ai săi au hotărât să părăsească PD-ul pentru că Pavel Filip ar fi cedat presiunilor grupului Nichiforciuc.

Totodată, Candu a criticat atitudinea conducerii Partidului Democrat, care nu a luat atitudinea corespunzătoare față de declarațiile ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, privind intervenția Armatei a 14-a a Rusiei în timpul războiului de la Nistru din 1992. Andrian Candu a mai anunțat că el și ceilalți cinci colegi de grup vor susține propunerea deputaților Blocului ACUM de a vota declarația privind vectorul ireversibil de integrare europeană a Republicii Moldova.

Potrivit lui Andrian Candu, cineva exercită presiuni pentru a determina deputații din PD să intre în coaliție cu PSRM, însă nu a dat nume.

Cei șase deputați au mai anunțat că vor crea un grup parlamentar distinct și un nou proiect politic, la care ar urma să adere și alți membri PD. Fracțiunea Partidului Democrat, care număra 29 de deputați, rămâne acum cu 23 de legislatori, iar Candu se arată sigur că și alții vor părăsi PD-ul. Ulterior, el a declarat pentru un post privat de televiziune că aseară a discutat la telefon cu nașul său de cununie, Vladimir Plahotniuc, despre decizia anunțată astăzi, iar cel din urmă i-ar fi spus că nu se va implica în politica din Republica Moldova. La rândul său, președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a scris pe pagina sa de Facebook că este vorba despre ”o decizie previzibilă și de diferențe mari de viziuni între partid și grupul celor șase”. Filip a mai spus că în această seară va reveni la Chișinău și va prezenta o poziție oficială. Pe președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, l-am sunat de câteva ori. De fiecare dată a respins apelul. 

Opinia ta contează. Comentează!