Image-Description
Incendiu la penitenciarul din Lipcani. Autoritățile spun că l-ar fi provocat de un deținut, surse - că un surtcircuit
Social 13 octombrie 2019, 19:19 | 1943

Un deținut de la Penitenciarul nr.2 din Lipcani, ar fi incendiat intenționat o încăpere auxiliară dintr-un sector de detenție a instituției, informează Administrația a Penitenciarelor din Republica Moldova (ANP). Pe de altă parte, surse citate de Jurnal.md afirmă că incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit, pe care administrația instituției ar încerca să-l tăinuiască.

Potrivit ANP, incendiul ar fi izbucnit în jurul orei 16.00. Două echipaje ale pompierilor au intervenit pentru a lichida flăcările.

Ofițerul de presă al ANP, Oleg Pantea, neagă că incendiul putea fi provocat de un scurtcircuit.

„În după amiaza zilei de ieri, un deținut de la Penitenciarul nr.2-Lipcani, a incendiat intenționat o încăpere auxiliară dintr-un sector de detenție a instituției. Din explicațiile deținutului implicat, acțiunea este o formă de protest asupra încheierii instanței de judecată în privința condamnării sale. ANP a inițiat o anchetă internă pe acest caz pentru a stabili circumstanțele producerii cauzei”, a declarat pentru Jurnal.md Oleg Pantea.

În urma incendiului nu au avut de suferit vreun deținut sau funcționar al instituției.

Opinia ta contează. Comentează!