Școlile se deschid de pe 1 septembrie
Social 13 iulie 2020, 23:32 | 2093

Elevii revin la școală de la 1 septembrie, a anunțat astăzi ministrul Educației, Igor Șarov. În condițiile pandemiei de coronavirus, Șarov propune șapte modele de funcționare a școlilor.

Primul scenariu presupune prezența fizică a tuturor elevilor. Acesta este aplicabil pentru 74 la sută din școli, care au un număr de până la 300 de copii. Vor fi pauze mai mari pentru a se putea aerisi spațiile. Al doilea scenariu este ca o parte din elevi să învețe dimineața, iar cealaltă - după-amiază. Lecțiile ar putea dura 30 de minute, astfel ca elevii din schimbul II să le înceapă mai devreme. Scenariul trei este învățarea combinată. O zi ”prezență în instituție” și o zi ”comunicare de la distanță”. Scenariul patru este învățarea de tip hibrid, care presupune împărțirea clasei în două grupe: pe rând, o zi se vine la școală, și o zi se fac lecții online. Al cincilea scenariu este învățarea alternantă - împărțirea clasei în două: o săptămână se vine la școală, o săptămână se fac lecții online. Al șaselea scenariu este învățarea la distanță, inclusiv online. Acesta se aplică dacă se înregistrează Covid-19 la mai mulți elevi dintr-o școală, clasă, localitate, cu respectarea izolării. Iar ultimul scenariu, al șaptelea, este învățarea mixtă. El presupune îmbinarea a două sau a trei din scenariile de mai sus și poate fi preluată de 13 la sută de instituții, care au între 600 și 2.000 de copii. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie