Un grup de minori cu vârste cuprinse între opt și 12 ani îi terorizează pe locuitorii din Călărași
Social 28 septembrie 2022, 15:48 | 724

Un grup de minori terorizează orașul Călărași. Recent, copiii ar fi furat o mașină să facă o plimbare fulger, iar mai devreme ar fi amenințat alți minori, cerându-le bani sau obiecte de preț. Autoritățile locale cunosc această problemă. Minorii se află în vizorul poliției mai bine de un an, timp în care au fost inițiate mai multe procese verbale. Dar, deoarece sunt minori, nu pot fi trași la răspundere.

VALERIU DODON, profesor de educație fizică: "M-am uitat mai atent prin mașină și am văzut urme de noroi, o talpă. Mi-am dat seama că ceva mi s-a întâmplat. Am început să verific mașina și în portbagaj, era portofelul, dar îmi lipseau banii. O sumă impunătoare de bani."

Valeriu Dodon este profesor de sport la o școală din Călărași. Omul se numără printre victimele a patru minori, care pune orașul pe jar. Copiii ar fi pătruns în automobilul lui și i-au sustras portmoneul în care se afla o sumă impunătoare de bani. Spargerea a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

În cel mai recent incident, bărbatul s-a pomenit cu cauciucurile de la mașină sparte, de același grup de minori și a decis să sesizeze poliția.

VALERIU DODON, profesor de educație fizică: "Eu cred că acesta este un fenomen. Eu nu știu cum trebuie de luptat cu acest fenomen. Marți mi-au furat banii din portmoneu, iar vineri mi-au tăiat cauciucurile, de aceeași copii. Au un comportament absolut deviant. Au mai furat o mașină, pe care au distrus-o, punând în pericol viața oamenilor. Acești copii se deplasau cu în jur de 150 km/h pe traseele naționale. Este ceva inexplicabil."

Pe rețelele de socializare au apărut mai multe semnale privind comportamentul antisocial al celor patru copii. Au reacționat zeci de persoane.

Minorii se află în vizorul poliției mai bine de un an, timp în care au fost inițiate mai multe procese verbale pentru fărădelegile comise. Totuși, așa cum sunt minori, nu pot fi atrași la răspundere. Mama copiilor nu a plătit nicio amendă până acum.

MIHAIL JACOTA, șef interimar al Inspectoratului de Poliție Călărași: "Acești copii, au comis cu părere de rău, mai multe ilegalități, chiar și infracțiuni, ca jaf, deteriorare de bunuri huliganism. Cel mai grav a fost când acești minori au amenințat cu cuțitul alți minori, cerându-le bani. Un caz analogic au făcut și cu o persoană în vârstă. Au răpit și o mașină, iar poliția a intervenit pe urme fierbinți și în mai puțin de o oră a localizat mașina respectivă."

Minorii sunt rude și provin din familii dezavantajate.

ELENA ROȘU, șefa Direcției asistență socială și protecția familiei, Călărași: "A fost înaintată o acțiune în judecată privind luarea copiilor de la mamă, fără decăderea drepturilor părintești. Cu referire la specialiștii de profil, medicul psihiatru și psiholog pentru a vedea care este factorul declanșator în comportamentul lor deviant."

Mama minorilor spune că știe cu ce se ocupă copii ei atunci când lipsesc de acasă, însă nu-i poate stăpâni. Totuși, face declarații contradictorii.

Primarul orașului Călărași spune că a găsit o soluție pentru această problemă.

ION OLARI, primarul orașului Călărași: "În comisie, unanim s-a decis, ca acești copii, având în vedere că mama nu face față, nu are grijă de ei, îi vom scoate din familie temporar și vor fi plasați într-un centru. Ulterior, ei vor trece un control medical, ca să ne asigurăm că acești copii nu au careva dereglări, așa cum agresivitatea pe care o manifestă în oraș, ne pune semne de întrebare."

Autoritățile locale spun că sunt limitate în a izola minorii care manifestă comportamente deviante, dar și periculoase pentru societate, așa cum în Republica Moldova nu există niciun centru de plasament de tip închis pentru minorii care încă nu au 16 ani, dar sunt certați cu legea. Înăsprirea legislației privind infracțiunile comise de minori, nu sunt luate în calcul de Ministerul Justiției. În ultima jumătate de an, au fost comise 400 de infracţiuni cu implicarea minorilor, anunță poliția.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie