Cinci copii şi părinţii lor au rămas pe drumuri după ce a ars casa în care locuiau
Social 2 septembrie 2019, 20:14 | 23010

Cinci copii şi părinţii lor, locuitori ai satului Drăgușenii Noi, raionul Hâncești, au rămas pe drumuri după ce casa în care stăteau a fost mistuită aseară de flăcări. Din această cauză, trei dintre copii nu au putut merge astăzi la şcoală pentru că focul a distrus absolut totul, inclusiv hainele şi rechizitele lor. Acum, familia respectivă se înghesuie într-o anexă de vară cu suprafaţa de câțiva metri pătrați, care are şi geamurile sparte în urma incendiului.

Mama copiilor, Elena Mancaș, povestește că, după ce a revenit de la Hâncești, unde cumpărase toate cele necesare elevilor pentru școală, a mers în câmp, să-i dea o mână de ajutor soţului ei. Acolo au şi primit vestea cea proastă.

Începând cu această noapte, cei şapte sinistraţi se vor muta într-o anexă de vară, care are o suprafaţă de câțiva metru pătrați, iar geamurile s-au spart în urma incendiului.

Tatăl copiilor, Nicolae Mancaş, afirmă că avea de gând să meargă la muncă peste hotare pentru un trai mai bun, însă flancările i-au mistuit toţi bani agonisiți și actele.

Cei cinci copii au rămas doar cu hainele de pe ei, iar trei dintre aceştia, care sunt elevi, nu au putut merge la școală din acelaşi motiv.

Din primele informaţii ale pompierilor, nenorocirea s-ar fi produs din cauza unui scurtcircuit. Cei care vor să ajute familia din Drăgușenii Noi o pot telefona pe Elena Mancaș la numărul 068450676. Nouă ne puteţi suna la numărul 022 859 000 sau să ne scrieţi la adresa de email [email protected]

Opinia ta contează. Comentează!