Jurnalul orei 17, 14 Octombrie
Jurnalul orei 17:00 14 octombrie 2021, 18:13 | 540

Prezentat de Vasile Luchianu

Chișinăul împlinește 585 de ani! Sărbătoarea, pompoasă în alte vremuri, este umbrită și în acest an de pandemie. Autoritățile municipale au renunțat la organizarea evenimentelor în masă, fiind acceptate doar câteva manifestații cu caracter local. Mai aglomerate au fost parcurile din oraș sau Grădina zoologică, unde intrarea este astăzi gratuită. La Catedrală s-a făcut tradiționala slujbă, dar oamenii au cam uitat de restricții.

Criza energetică a bulversat ședința de astăzi a Parlamentului. Reprezentanții guvernării și deputații din opoziție s-au învinuit reciproc, operând cu replici dure, când au abordat riscurile privind sistarea livrărilor de curent și gaze naturale. Opoziția a cerut audierea în plen a premierului Natalia Gavrilița, dar inițiativa a fost respinsă.

Reportajul nostru realizat ieri la Spitalul raional Edineț a pus pe jar autoritățile de la Chișinău. Un grup de experți ai Ministerului Sănătății va merge săptămâna viitoare la Edineț, să verifice dacă angajații secției Covid au admis abateri și dacă spitalul raional are necesarul pentru tratarea bolnavilor Covid.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE