După ce AstraZeneca a anunțat că va trimite un număr mai mic de doze de vaccin, UE a reacționat
Externe 26 ianuarie 2021, 20:08 | 850

Comisia Europeană a reacționat la anunțul companiei AstraZeneca, privind numărul mic de doze de vaccin. Comisarul european pentru sănătate a anunțat că AstraZeneca trebuie să-și respecte contractul, mai ales că vaccinul acestora a fost finanțat cu bani europeni. Agenția Europeană a Medicamentului ar putea aproba săptămâna aceasta vaccinul de la AstraZeneca.

STELLA KYRIAKIDES comisarul european pentru sănătate: "Uniunea Europeană vrea să ştie cu exactitate câte doze au fost produse de către AstraZeneca, unde anume au ajuns şi cui au fost livrate. Răspunsurile companiei nu au fost satisfăcătoare până acum"

Agenţia Europeană a Medicamentului ar putea aproba săptămâna aceasta vaccinul de la AstraZeneca, însă Uniunea Europeană e de părere că noile planuri de distribuție ale companiei farmaceutice sunt „inacceptabile“, după ce a informat „surprinzător“ comisia europeană, vineri, că vor exista deficiențe semnificative. Comisarul european pentru sănătate a anunțat AstraZeneca că trebuie să-și respecte contractul. Mai ales că vaccinul acestora a fost finanţat cu bani europeni.

STELLA KYRIAKIDES comisarul european pentru sănătate: "Vrem claritate cu privire la tranzacţii şi deplină transparenţă în legătură cu exporturile de vaccinuri. În viitor, toate companiile producătoare de vaccin anti-COVID din UE vor anunţa în prealabil un eventual export către ţările terţe."

Uniunea Europeană a finanţat dezvoltarea mai multor vaccinuri anti-COVID cu suma totală de 2,7 miliarde de euro. Președinta Comisiei Europene a reamintit de asemenea marţi că Bruxellesul va crea un mecanism de transparenţă privind exporturile de vaccinuri.

URSULA VON DER LEYEN, președinta Comisiei Europene: "Uniunea Europeană a investit miliarde pentru a dezvolta primele vaccinuri şi pentru a crea un adevărat bun comun mondial. Acum, companiile trebuie să îşi respecte promisiunile și trebuie să-și onoreze obligațiunile. De aceea vom crea un mecanism de transparenţă privind exporturile de vaccinuri."

În același timp, Organizația Națiunilor Unite aduce vești proaste. Pandemia s-ar putea să afecteze economia mondială chiar de două ori mai tare decât ultima criză financiară. Raportul ONU arată că economiile statelor dezvoltate au scăzut cu 5,6% anul trecut, în timp ce economiile țărilor în curs de dezvoltare au scăzut cu circa 2,5 procente. De asemenea, datoria publică totală la nivel mondial a crescut cu o valoare estimată la 9.900 de miliarde în 2020. Aceasta, zice ONU, este cea mai mare creștere a datoriei publice după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Opinia ta contează. Comentează!