Image-Description
Andrei Năstase: „Dacă ieșim cu toții la vot, poporul va lua puterea din mâinile lui Plahotniuc și Dodon”
Politic 13 februarie 2019, 15:30 | 2129

Actualul regim va cădea după alegerile din 24 februarie 2019, se arată convins copreședintele blocului ACUM Platforma DA și PAS, Andrei Năstase. „Vom merge cu toții la vot și vom avea ocazia să spunem răspicat, întregii lumi, că perioada de întuneric în care ne-a ținut regimul oligarhic și mafiot se va sfârși în 24 februarie. Lupta noastră pentru libertate ne-a unit și ne-a făcut mult mai puternici decât își pot astăzi imagina cei care vor să ne stăpânească în continuare”, afirmă Andrei Năstase.

„În Moldova este SĂRĂCIE, CORUPȚIE GENERALIZATĂ și multă SUFERINȚĂ din cauza exodului masiv al celor care aleg să plece în căutarea unui rost în alte colțuri ale lumii. În Moldova nu există DREPTATE, nu există LEGE, hoții adună miliarde, iar oamenii devin din ce în ce mai săraci. Trăim din ce în ce mai puțin, banii nu ajung de la o lună la cealaltă, iar teroarea pe care mafioții o împrăștie peste toată țara ne va ucide până la urmă”, spune copreședintele ACUM, într-o postare pe pagina sa de facebook.

Andrei Năstase amintește că în cadrul alegerilor pentru Primăria Chișinău oamenii au demonstrat că se poate, că propaganda și manipularea, dezinformarea și minciuna pot fi învinse, atunci când există solidaritate.

„Am știut să alegem corect, între BINE și RĂU, între ROBIE și LIBERTATE. Am primit votul și încrederea voastră. Cuvintele mele nu pot să exprime respectul și prețuirea pe care vi le port. Oligarhii și mafioții aflați și astăzi la putere ne-au furat votul, au refuzat să se supună voinței noastre, a cetățenilor din Chișinău. Pentru că le-a fost și le este în continuare TEAMĂ de votul nostru masiv și de faptul că am decis SĂ NE FACEM SINGURI DREPTATE!”, mai spune Andrei Năstase.

Primarul ales al Chișinăului îndeamnă locuitorii din suburbiile Chișinăului să nu-și piardă încrederea și să voteze la alegerile parlamentare din acest an pentru ca cei din ACUM să aibă șansa de a realiza reforme, în special cele din justiție.

„Oameni buni, vă rog pe toți cei din Durlești, Băcioi, Trușeni, Codru și Sângera să aveți în continuare încredere în mine. Vă rog să votați pentru a ne ajuta pe noi, cei din ACUM, să putem numi un procuror liber care să facă DREPTATE poporului. Să numim în funcții judecători drepți și cinstiți care să-i condamne pe acești infami la ani grei de pușcărie, să le confiște averile uriașe și să le întoarcă oamenilor. Vă rog să votați pentru o schimbare fundamentală a modului în care se face astăzi politică în Republica Moldova. Votați pentru schimbarea clasei politice, votați pentru oameni complet noi, pentru cinste, pentru demnitate, bun simț și dreptate”, îndeamnă el.

„VOTAȚI DE DOUĂ ORI „ACUM”! Atât pe buletinul de vot care conține lista națională a blocului electoral ACUM, cât și pe buletinul de vot unde veți găsi doar numele meu, ANDREI NĂSTASE, alături de însemnul electoral ACUM! Vă rog să ieșiți la vot și să aveți încredere în alegerea pe care ați făcut-o deja. EU NU SUNT CA EI, EU SUNT ÎMPOTRIVA LOR!”, este apelul lui Andrei Năstase, care dă asigurări că nu va înceta să lupte până când nu se va face DREPTATE tuturor și fiecăruia în parte.

„Dacă ieșim cu toții la vot, poporul va lua puterea din mâinile lui Plahotniuc și Dodon și vom începe să reconstruim Moldova atât de dragă nouă”, mai spune Andrei Năstase în mesajul său.

Opinia ta contează. Comentează!