Începând de astăzi un post mobil de salvatori va funcționa temporar în preajma Centrului COVID din Chișinău
Social 1 martie 2021, 17:36

Un post mobil al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este dislocat, începând de astăzi, în preajma Centrului COVID din Chișinău. Misiunea pompierilor este să asigure securitatea antiincendiară a întregii instituții. Au fost instruiți 16 salvatori, care sunt gata acum să intervină imediat în caz de situație excepțională.

ALEXEI LAVRINENCO, șeful Direcției Generale Intervenții: "Până când se face desfășurarea de luptă de la autospecială către pavilionul unde doamne ferește se întâmplă ceva, voi prima intervenție o faceți cu mijlocul primar, adică stingătoarele. Fiecare dintre voi trebuie să aibă două stingătoare. O să distribuim sarcinile în felul următor: superiorul are telefonul medicului din interior, are toate datele și raportează pe stație orice situație ieșită din comun la Dispeceratul Centru."

Pompierii au verificat căile de evacuare în caz de situații excepționale, hidranții de alimentare cu apă, dar și au evaluat oportunitățile de intervenție promptă în caz de incendiu.

ALEXEI LAVRINENCO, șeful Direcției Generale Intervenții: "Monitorizarea situației se efectuează de pe teritoriul Moldexpo, atât dispecerii cât și efectivul acestei echipe să aibă posibilitatea monitorizării video 24 din 24. Va fi dotat un computer, care va da această posibilitate tehnică."

Postul de salvatori va activa pe tot parcursul funcționării Centrului COVID.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE